Salariul mediu net a scazut in mai la 1.428 lei

0
716
salariu, crestere, castig

salariuCastigul salarial mediu net a fost in mai de 1.428 lei, in scadere cu 0,6% (8 lei) fata de aprilie, dar in crestere cu 5,3% comparativ cu aceeasi luna din 2009, cele mai mari valori inregistrandu-se in intermedieri financiare, iar cele mai mici in hoteluri si restaurante, potrivit datelor INS.

 

Castigul salarial mediu nominal brut a fost in luna analizata de 1.962 lei, cu 0,6% mai mic fata de luna precedenta, se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS).

Nivelul castigurilor salariale medii lunare nete din luna mai 2010 a inregistrat usoare diferente fata de luna precedenta , in functie de specificul activitatilor economice.

Cresteri ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat ca urmare a acordarii de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanta), platii concediilor de odihna din fondul de salarii, platii sumelor din profitul net si din alte fonduri (inclusiv tichete de masa si tichete de vacanta), dar si realizarilor de productii ori incasarilor mai mari, a revenirilor din concedii fara plata ori din somaj tehnic.

Astfel, majorari salariale au avut loc in activitatile de fabricare a produselor din tutun, cu 11,4%, in extractia petrolului brut si a gazelor naturale, activitati de servicii anexe extractiei, fabricarea produselor din cauciuc si mase plastice, fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului, alte activitati extractive, intre 5% si 10%, si in depozitare si activitati auxiliare pentru transport, intermedieri financiare (cu exceptia activitatilor de asigurari si ale fondurilor de pensii), industria metalurgica, transporturi aeriene, intre 3% si 5%.

Scaderi ale castigului salarial mediu net in mai fata de aprilie au fost cauzate de acordarea, in lunile martie – aprilie 2010, de premii ocazionale (inclusiv premii anuale, prime de Paste), de nerealizarile de productii ori incasari mai mici, de intrarea in somaj tehnic si de dificultatile financiare. Cele mai semnificative reduceri s-au inregistrat in telecomunicatii, cu 13,8%, si in activitati auxiliare intermedierilor financiare, activitati de asigurare si fonduri de pensii, cu 12%.

De asemenea, au scazut cu 6% pana la 10% castigurile salariale din sectorul tranzactiilor imobiliare, activitati de asigurari, reasigurari si ale fondurilor de pensii (cu exceptia celor din sistemul public de asigurari sociale), fabricarea altor mijloace de transport, extractia minereurilor metalifere, transporturi pe apa si 2%-4% in fabricarea altor produse din minerale nemetalice, captarea, tratarea si distributia apei, extractia carbunelui superior si inferior, fabricarea bauturilor, fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice, transporturi terestre si transporturi prin conducte, invatamant, fabricarea de mobila, colectarea, tratarea si eliminarea deseurilor (inclusiv activitati de recuperare a materialelor reciclabile; activitati si servicii de decontaminare).

In sectorul bugetar s-au consemnat usoare cresteri ale castigului salarial mediu net in activitatile de sanatate si asistenta sociala (0,4%) si administratie publica (0,3%), urmare a acordarii in luna mai, in unele unitati, a primelor ocazionale (prime de vacanta pentru anul 2010) si a sumelor din alte fonduri (stimulente). in invatamant, castigul salarial mediu net a fost cu 2,4% mai mic din cauza acordarii, in lunile precedente, in unele unitati, a primelor ocazionale (al 13-lea salariu pentru anul 2009), dar si ca urmare a participarii salariatilor la greva.

Comparativ cu luna mai a anului precedent, castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,3%. Indicele castigului salarial real fata de aceeasi perioada a anului precedent a fost de 100,8%.

Indicele castigului salarial real in mai comparativ cu aprilie, calculat ca raport intre indicele castigului salarial nominal net si indicele preturilor de consum, a fost de 99,3%.

Fata de luna octombrie 1990, indicele castigului salarial real a fost de 124,4%, cu 0,9 puncte procentuale mai mic fata de cel inregistrat in luna aprilie 2010. (Mediafax)
Sursa foto: ArhivaFoto.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here