Secom® lansează Good Routine®, primul brand privat de suplimente alimentare din portofoliu

0
1824

București, 19 octombrie 2020 – Secom®, trendsetter și lider de autoritate în soluții naturale de medicină integrativă, lansează primul brand privat de lifestyle din portofoliu: Good Routine®. Produsele se diferențiază prin asocierile unice de ingrediente care acționează sinergic, formule inovatoare, create după rețeta proprie Secom®, pentru a susține consumatorul modern în eforturile sale de a avea o viață echilibrată și sănătoasă.

Suplimentele Good Routine® sunt fabricate în Spania, în colaborare cu producători recunoscuți pentru investițiile în Research & Development, pentru calitatea și beneficiile ingredientelor patentate, documentate științific prin studii. Unitățile de producție în care sunt realizate suplimentele Good Routine® dețin cele mai importante licențe și certificări internaționale din categorie, care atestă calitatea, eficiența și siguranța acestora. Produsele Good Routine® conțin ingrediente din surse naturale și formule patentate atent alese, toate oferind forme de prezentare ușor de administrat, concentrații optime ale substanțelor active, eliberarea rapidă a acestora în organism și biodisponibilitate crescută.

“În Secom am avut permanent o precupare pentru inovație, am fost mereu conectați la ultimele studii și descoperiri științifice, iar în ultimii 17 ani am avut acces la cele mai bune practici de la nivel mondial, prin prisma colaboratorilor noștri. A venit momentul să investim toată experiența acumulată în crearea unui portofoliu propriu care să respecte aceleași standarde de calitate cu care ne-am obișnuit consumatorii. Suntem mândri de portofoliul Good Routine® care cuprinde produse realmente unice pe piață, cu asocieri inedite de ingrediente inovatoare, suplimente care, alături de alte rutine sănătoase, vin să completeze un stil de viață echilibrat,” spune Lucia Costea, cofondator și CEO Secom®.

Prima gamă de suplimente Good Routine® este alcătuită din 10 produse, destinate adulților, fiecare cu beneficii distincte: completează dieta, inclusiv pe cea vegetariană sau vegană, echilibrează flora intestinală, susțin imunitatea, articulațiile, ajută organismul în perioade de oboseală și stres, reglează nivelul colesterolului, protejează ficatul și inima, susțin sănătatea tractului urinar.

Produsele Good Routine® sunt disponibile în aproximativ 2000 de farmacii partenere din întreaga țară, în cele 13 magazine din rețeaua proprie de retail Secom® și pe platforma online dedicată www.good-routine.com.  

Despre Secom®

Secom® este compania românească, lider de autoritate în soluții naturale de medicină integrativă care răspunde nevoilor unui lifestyle sănătos al omului modern, și promotor al frumuseții prin produse cosmetice naturale, cu ingrediente de înaltă calitate.

Secom® este specializată în importul, distribuția și comercializarea de suplimente alimentare, ceaiuri și cosmetice naturale certificate și brevetate la nivel global. Portofoliul Secom® include peste 450 de produse naturale premium: 300 suplimente alimentare, peste 40 de sortimente de ceaiuri și 130 de produse cosmetice de ultimă generație. Din octombrie 2020, Secom® comercializează și o gamă de suplimente marcă proprie, Good Routine®.

Secom® a adus fitoterapia științifică în România, fiind prima companie care a introdus acum aproape 17 ani pe piața locală multe dintre ingredientele “inovatoare” disponibile astăzi: ciuperci medicinale, colostru, glutation, 5-HTP, resveratrol, GABA, L-citrulina și prima gamă de suplimente special creată de medici pediatri pentru sănătatea copiilor – ChildLife® Essentials, dar și concepte precum cel de medicină integrativă sau extract standardizat.

Produsele Secom® sunt disponibile în peste 8000 de farmacii și magazine cu profil naturist la nivel național, pe www.secom.ro și în cele 13 magazine Secom® din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Ploiești, Pitești, Sibiu, Timișoara, Arad și Oradea.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here