Sefii de banci din intreaga lume cer statelor din zona euro sa actioneze mai agresiv in lupta cu criza

0
708
ue

ueSefii unor banci importante din intreaga lume fac presiuni asupra statelor din zona euro pentru a le determina sa actioneze mai agresiv pentru rezolvarea problemei datoriilor, potrivit Wall Street Journal.
Un grup de 40 de sefi ai unor banci mari din SUA, Europa si Asia s-a reuit joi in statiunea montana elvetiana Davos

pentru a discuta despre probleme globale si referitoare la zona euro. Punctul de vedere comun al unora dintre bancheri este ca guvernele europene ar trebui sa abordeze mai agresiv problema crizei datoriilor suverane.

„Intrebarea este cum poti preveni ca turbulentele din zona euro sa devina cronice”, a afirmat unul dintre directorii generali participanti la intrunire.

El a adaugat ca grupul bancherilor considera ca problema datoriilor s-a agravat, trecand de faza acuta.

Grupul recomanda, printre altele, un nou program masiv prin care se pot achizitiona obligatiuni guvernamentale emise de statele cu dificultati financiare. Un astfel de fond ar putea fi dotat cu resurse de pana la 200 de miliarde de euro.

Separat, ministrul elen al Finantelor, George Papaconstantinou, a declarat ca se poarta discutii pentru a permite guvernului grec sa rascumpere obligatiuni cu sprijinul fondului european de salvare, ceea ce va permite Greciei sa intre pe piata datoriilor.

„Este una dintre ideile evocate”, a spus oficialul elen.

Printre participantii la reuniunea bancherilor se regasesc sefii Barclays, HSBC Holdings, Industrial & Commercial Bank of China, UBS, Banco Santander, Deutsche Bank si J.P. Morgan Chase.

Guvernele statelor membre ale zonei euro discuta mai multe modalitati pentru cresterea puterii de creditare si flexibilitatii fondului de salvare european, care poate imprumuta cu pana la 250 de miliarde de euro tarile cu probleme.

Bancile vor fi principalii beneficiari ai unui eventual program de cumarare de obligatiuni deoarece detin cantitati mari de astfel de titluri. insa unii dintre bancherii germani sustin ca Germaniei ii va fi imposibil din punct de vedere politic sa injecteze mai multi bani.

Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat vineri ca zona euro are nevoie de o politica economica mai coordonata. Oficialul a cerut membrilor mai slabi din uniunea monetara sa reduca deficitele bugetare si sa depuna eforturi mai mari pentru imbunatatirea competitivitatii.

Banca Centrala Europeana a inceput in luna mai anul trecut sa cumpere obligatiuni emise de statele cu probleme. in prezent, institutia financiara are in portofoliu titluri in valoare de 76,5 miliarde de euro.

Al 41-lea Forum Economic Mondial reuneste pana duminica 2.500 de participanti in statiunea montana elvetiana Davos. La conferinta iau parte 35 de sefi de state si de guverne, 80 de ministri, opt guvernatori de banci centrale si 1.400 de actori ai scenei economice mondiale. Forumul are ca tema pentru acest an „Norme comune pentru o realitate noua”. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here