Serile Teatrului Studentesc revine si in acest an in atentia spectatorilor pasionati de teatru si cultura. Pastrand o traditie de aproape doua decenii, festivalul a modelat parcursul profesional al actorilor, a creat emotii in sufletele spectatorilor si a schimbat destinele persoanelor implicate, tot mai mult in fiecare an.
,,Serile Teatrului Studentesc” este un proiect cultural, cel mai cunoscut si iubit proiect marca SiSC care a debutat in anul 1997 la initiativa unui grup de studenti de la o facultate cu profil tehnic. Acestia au decis sa atraga atentia asupra teatrului si culturii printr-un proiect ce oferea tinerilor actori oportunitati de a se remarca si de a-si urma pasiunea.
Festivalul national, ce se va desfasura in perioada 26-30 martie, la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti, aduce in acest an pe scena sa cele mai incantatoare spectacole, care au uimit peste 8000 de spectatori. Atentia cu care piesele sunt selectionate, talentul si entuziasmul actorilor, cat si prezenta unui juriu ce cunoaste nume ca Vlad Radescu, Toma Enache, Anca Maria Colteanu, Tomi Cristin si Victor Dan fac din acest festival o intreaga aventura, o escapada din cotidian si ii mentin renumele. In cadrul festivitatii de incheiere, cele mai apreciate reprezentantii si cei mai indragiti actori vor fi premiati in functie de calificativele primite de la juriu si spectatori. Intrarea este libera, in limita locurilor disponibile, realizandu-se pe baza unei rezervari online!
Din dorinta de a le oferi spectatorilor o editie aniversara de succes, 9 trupe de amatori si profesionisti, alaturi de trupa SiSC, vor incanta privirile publicului prin punerea in scena a unor piese pline de trairi intense printr-o imbinare intre aparenta si esenta, evadare din rutina zilnica si experiente unice, de neuitat. Mai mult decat atat, ,,Serile Teatrului Studentesc” inseamna cinci zile de cultura, ambitie, arta, entuziasm, munca, aplauze, zambete si devotament pentru spectatori.
Pentru mai multe detalii si programul complet al festivalului, accesati site-ul http://sts.sisc.ro/ sau urmariti pagina de Facebook https://www.facebook.com/sts.sisc/.
Sindicatul Studentilor din Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica aduce in lumina reflectoarelor cea de-a XX-a editie a festivalului national. Cea mai veche organizatie din cadrul Academiei de Studii Economice, SiSC (www.sisc.ro), se mandreste cu peste 200 de proiecte care au influentat in mod pozitiv vietile studentilor in ultimii 21 de ani.
Va asteptam alaturi de noi si anul acesta!