În ultima zi a lunii martie, a avut loc la Medgidia conferinţa de lansare a proiectului multiregional „Servicii integrate pentru incluziunea romilor”. Acesta este implementat în perioada februarie 2022 – ianuarie 2024 de Fundația Health Action Overseas România (HAO), în calitate de Promotor de Proiect, în parteneriat cu Asociația Curcubeul Cunoașterii (Medgidia), Asociația Sprijinirea Integrării Sociale (ASIS) şi Primăria Gălbinași. La buna derulare a acestuia colaborează, de asemenea, Primăria Municipiului Medgidia şi Şcoala Gimnazială nr. 1 din Gălbinaşi.
Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 822.018 euro oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală şi vizează creşterea gradului de incluziune al populaţiei de etnie romă din două comunităţi marginalizate, şi anume: Barăci – Medgidia (judeţul Constanţa) şi comuna Gălbinaşi (judeţul Călăraşi), prin măsuri integrate, activităţi de abilitare şi prin acţiuni de combatere a discriminării.
La conferinţa de lansare au participat, alături de potenţiali beneficiari ai proiectului, reprezentanţi ai: Directiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, Serviciului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Medgidia, Spitalului Municipal Medgidia, unităţilor de învăţământ preşcolar şi şcolar din localitate, precum şi medici de familie şi experti în cadrul unor organizaţii neguvernamentale care lucrează cu populaţie de etnie romă.
Evenimentul a debutat cu o prezentare extinsă a: serviciilor şi activităţilor pe care le oferim în cele două comunităţi în care intervenim, categoriilor de persoane cărora ne adresăm, modalităţilor concrete în care acestea pot deveni beneficiare ale proiectului, dar şi cu punctarea elemenentelor de noutate ale proiectului.
„În următorii doi ani vom implementa un proiect complex, în cadrul căruia fiecare persoană de etnie romă care apelează la noi va beneficia de o evaluare iniţială, urmată de un plan personalizat, centrat nu numai pe nevoile sale, ci şi pe ceea ce ştie şi poate ea să facă şi care implică în mod activ beneficiarul de servicii și familia sa. Pentru a obţine rezultate durabile, intervenim cu echipe multidisciplinare (asistenţă socială, educaţie, ocupare) coordonate de un manager de caz, fără a neglija activităţile de grup (ateliere, cursuri, grupuri de sprijin), dar şi evenimentele recreative, dedicate deopotrivă populaţiei de etnie romă şi celei majoritare (expoziţii de fotografie, activităţi de voluntariat şi de tipul vânătoarea de comori)”, a declarat Nicolae Dobrescu, director executiv HAO şi managerul proiectului amintit.
De serviciile oferite de echipa de proiect populaţiei de etnie romă din comunităţile amintite vor beneficia, în principal, 800 de persoane şi familii aflate în situaţii de vulnerabilitate, risc şi care se confruntă cu diverse forme de excluziune socială, 220 de persoane (adulţi, tineri, copii), în special femei şi tinere cu niveluri scăzute de conştientizare a drepturilor pe care le au, precum şi 80 de experţi şi lideri de etnie romă
„Acest proiect constituie o provocare pentru noi toţi şi sunt convinsă că vom învăţa multe unul de la celalalt. Cel mai mult contează dorinţa oamenilor din comunitate de a se schimba. Dacă nu au această dorinţă, putem noi să le oferim orice! În plus, avem nevoie de timp pentru a construi o relaţie de încredere cu beneficiarul, de răbdare şi consecvenţă din partea echipei de proiect şi de implicarea liderilor locali”, a punctat Luciana Lăzărescu, director executiv al Asociaţiei Sprijinirea Integrării Sociale.
Beneficiarii de etnie romă vor avea acces la o gamă complexă de servicii, pornind de la: servicii de informare, consiliere şi acompaniere, inclusiv pentru dobândirea documentelor de indentitate şi obţinerea actelor de proprietate; servicii educaţionale şi de dezvoltare personală pentru copii şi adulţi; servicii de ocupare (profilare vocaţională, evaluare şi certificare competenţe profesionale obţinute pe căi non-formale sau informale, mediere pentru inserţia pe piaţa muncii), precum şi servicii pentru sănătate, inclusiv consultaţii medicale şi consiliere psihologică. Important de subliniat este faptul că dintre cele 1.100 de persoane, 300 vor beneficia de servicii integrate. De asemenea, în cadrul proiectului va fi realizat un Ghid de accesare a bunurilor, serviciilor şi prestaţiilor într-un format uşor de citit şi înţeles de care vor beneficia 300 de persoane de etnie romă. Totodată, pentru tinerele de etnie romă va fi dezvoltat câte un grup de sprijin în fiecare localitate în care intervemim.
„În Medgidia, comunitatea este foarte unită şi implicată şi există un istoric de bună colaborare între toţi actorii implicaţi în acest proiect, aşa că am încredere că vom avea succes. În momentul în care populaţia de etnie romă nu se mai află în situaţii de risc din niciun punct de vedere, câştigători suntem noi toţi; vom avea o comunitate mai bogată, mai puţini oameni fără ocupaţie, infracţionalitate în scădere”, a afirmat Oana Paraschiv, administratorul Asociaţiei Curcubeul Cunoaşterii.
Această idee a fost întărită de Elena Petcu, şeful Serviciului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Medgidia, şi de Tudor Pîrvu, secretarul general al Primăriei Gălbinaşi, care au punctat importanţa acestui proiect pentru comunităţile pe care le reprezintă, precum şi întreaga disponibilitate de a colabora cu specialiştii organizaţiilor neguvernamentale implicate în derularea proiectului.
În ceea ce priveşte combaterea discriminării, vor fi organizate vizite de informare la cel puţin 150 de instituţii şi organizaţii din cele două judeţe, pentru a identifica bunele practici în ceea ce priveşte lucrul cu persoanele de etnie romă, precum şi nevoile de formare în domeniu. În plus, 230 de specialişti şi voluntari din domeniile educaţiei, sănătăţii, ocupării, asistenţei sociale care lucrează cu persoane de etnie romă vor beneficia de sesiuni de formare privind dezvoltarea competenţelor în recunoaşterea şi combaterea discriminării segmentului de populaţie amintit. Totodată, în cadrul proiectului vor fi realizate un film documentar si un Ghid de bune practici de care vor beneficia angajaţii a 300 de primării din judeţele Constanţa şi Călăraşi.
Informaţii suplimentare despre Granturile SEE şi despre Programul Dezvoltare locală se pot obţine accesând: www.eeagrants.ro și www.frds.ro.