Siguranța în trafic, prioritatea UE până în 2022

0
1623

Urmările produse de accidentele rutiere, cauza principală de deces pentru cei cu vârste între 5 și 29 de ani

 

În anul 2019, la nivelul celor 27 de state ale Uniunii Europene au fost raportate 22.800 decese ca urmare a accidentelor rutiere. Acestea reprezintă cu aproape 7.000 mai puține față de 2010 (scădere de 23%), dar cu doar 2% mai puține față de anul 2018. Deși tendința este de scădere, ritmul este destul de mic în majoritatea țărilor, ceea ce face ca obiectivul Uniunii Europene de a reduce la jumătate numărul deceselor rutiere până în 2020 (față de anul 2010) să fie greu de îndeplinit[1].

 

La nivelul Uniunii Europene sunt planificate o serie de măsuri și reglementări pentru a crește siguranța în trafic, printre care și dotarea cu dispozitive de limitare a vitezei pentru toate mașinile noi vândute începând cu anul 2022.

 

Astfel, la 60 de ani de când Volvo Cars a inventat centura de siguranță în trei puncte, despre care Organizația Mondială a Sănătății estimează că a salvat peste un milion de vieți[2], siguranța rutieră rămâne un subiect mai relevant ca niciodată. Folosind deja limitatoare de viteză pe mașinile sale, Volvo duce mai departe inovația și evoluția tehnologiei pentru a identifica noi modalități de protejare a participanților la trafic și va dota pe viitor mașinile cu senzori care monitorizează privirea și mișcarea corpului. Senzorii vor detecta dacă șoferul este concentrat la drum sau este distras de factori externi.

 

Modelul suedez și siguranța copiilor în mașină

Țările cu cele mai bune rezultate înregistrate în 2019 în ceea ce privește accidentele rutiere sunt Suedia (22 de decese / 1 milion locuitori) și Irlanda (29 / 1 milion locuitori). La polul opus, cele mai ridicate rate de deces sunt înregistrate de România (96 / 1 milion de locuitori), Bulgaria (89 / 1 milion locuitori) și Polonia (77 / 1 milion locuitori).

Suedia este recunoscută în toată lumea pentru siguranța rutieră, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Cu o experiență de peste 50 de ani în domeniul siguranței copiilor în mașină, suedezii sunt cei care au inventat primul scaun de mașină pentru copii cu orientare spre spatele mașinii, dar și înălțătoarele auto.

Atunci când vorbim despre protecția copiilor în mașină, există două principii importante. Pentru cei mai mici dintre ei, este nevoie de protejarea capului și a gâtului, deoarece gâtul lor este prea firav pentru a susține capul. Iar cei cu vârste puțin mai mari pot călători cu fața înspre direcția de mers, folosind sistemele de siguranță ale mașinii (centura de siguranță), adaptate pentru ei”, spune Dr. Lotta Jakobsson, Specialist Tehnic Senior la Centrul de Siguranță Volvo Cars.

Inspirați de NASA și de modul în care se deplasează astronauții, suedezii au ajuns la concluzia că cel mai bun mod de a proteja copilul în cazul unui accident este prin susținerea și sprijinirea capului și reducerea la minimum a mișcărilor de la nivelul gâtului. Așa a fost inventat primul scaun auto pentru copii, al cărui prototip a fost testat în anul 1964 pe o mașină Volvo, iar în anul 1967 a intrat în producție.

Ceea ce face unic modelul suedez, este o comunicare transfuncțională între autorități, industria auto și cercetători, având cu toții un singur obiectiv: cea mai bună protecție pentru copii. În plus, spre deosebire de alte țări, unde părinții obișnuiesc să întoarcă scaunul copilului cu fața înspre sensul de mers odată ce copilul a împlinit vârsta de un an, în Suedia acest comportament nu există. Din acest motiv, anul trecut, doar nouă copii sub 18 ani și-au pierdut viața în accidente rutiere în Suedia.

La nivel mondial, se estimează că numărul copiilor răniți în accidente rutiere este de 10 milioane în fiecare an. De cele mai multe ori, accidentele au ca urmări leziuni la nivelul capului și fracturi ale membrelor. În plus, rănile cauzate de accidentele rutiere sunt cauza principală de deces în rândul copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 5 și 29 de ani.

Potrivit Asociației Americane de Pediatrie, accidentele auto continuă să fie principala cauză de deces în cazul copiilor cu vârste de patru ani și peste. Folosirea mijloacelor de siguranță pentru copii în mașină poate să reducă cu până la 60% rata de deces. Iar scaunele auto pentru copii cu orientare către spatele mașinii au un nivel de siguranță de cinci ori mai ridicat decât cele cu orientare către sensul de mers.

 

Despre Volvo Cars România

 

În România, Volvo Cars este reprezentat de Grupul Euro Inter Trade, înființat în 1990 iar autoturismele sunt distribuite prin sucursala Forum Auto, care are peste 20 de ani de experiența pe piața locală.

 

EIT – Forum Auto a intrat în 2019 în Volvo Excellence Club. Doar cinci importatori din toate țările EMEA au primit acest statut drept recunoaștere a calității și a performanței obținute.

——————————-

Despre Volvo Car Group

 

Volvo a început producția în anul 1927. Astăzi, Volvo Cars este una dintre cele mai cunoscute și respectate brand-uri auto din lume, cu vânzări de 624,253 mașini în aproximativ 100 de țări în anul 2018. Compania Volvo Car Corporation din Suedia a fost cumpărată in anul 1999 de Ford Motor Company din SUA.

Din 2010. Volvo Cars este deținută de Zhejiang Geely Holding (Geely Holding) din China. Producția modelelor Volvo este acum realizată atât în Europa (Suedia), cât și în Asia (China).

 

În 2018, Volvo a vândut peste 600.000 de unități, un număr record de la înființarea companiei, în 1927. Anul trecut a fost, de asemenea, și al cincilea consecutiv cu vânzări record pentru compania suedeză, performanță susținută de modelele XC60 și XC90.

[1] https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/qanda_20_1004

[2] https://www.who.int/violence_injury_prevention/media/news/2009/13_08_09/en/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here