Siguranta statelor NATO a fost principalul subiect discutat la Chicago. Proiectele au fost impartite pentru o "aparare inteligenta" cat mai eficienta

0
645
nato-steag

nato-steagNATO a adoptat, duminica, la Chicago circa 20 de proiecte de cooperare intre statele membre care se inscriu in initiativa supranumita „aparare inteligenta” („smart defence”) si care trebuie sa conduca la o eficienta mai mare si productie la scara mare.

– munitie de precizie

Condus de Danemarca, proiectul trebuie sa permita remedierea problemelor privind lipsa munitiei de precizie, in special bombe cu sistem de ghidare, care pot aparea in operatiuni, cum a fost cazul in Libia. Este vorba despre instaurarea unor depozite de munitie comune, unde taxele vor fi suportate la comun de tarile participante, ceea ce va oferi fiecaruia dreptul de a folosi stocul de munitie in functie de valoarea contributiei.

– roboti pentru dezamorsarea minelor
Acest proiect, condus de Italia, prevede indentificarea, apoi achizitionarea la comun a unor roboti comandati prin radio, cel mai bine adaptati pentru neutralizarea minelor si bombelor artizanale, principala arma a insurgentei afgane, care le plaseaza in special pe marginea drumurilor.

– avioane de patrula maritima

Sub egida Germaniei, proiectul trebuie sa creeze un grup multinational de avioane de patrula maritima apartinand tarilor participante, care va fi pus la dispozitia lor la cerere.

– centru de antrenament aerian

Proiectul prevede formarea comuna a pilotilor de elicoptere si echipaje la sol. Formarea va fi, in plus, axata pe pregatirea consilierilor in aviatie ai NATO, care vor fi ulterior desemnati sa asigure formarea fortelor afgane.

– mentenanta vehiculelor blindate rezistente la mine

Sub egida Statelor Unite, proiectul prevede centre comune de mentenanta pentru vehiculele blindate de tip MRAP rezistente la mine, cu care s-au dotat numeroase tari membre NATO dupa interventia din Afganistan, pentru productii la scara mare.

Alte proiecte de „aparare inteligenta” se refera la folosirea comuna a instalatiilor medicale, manipularea carburantilor sau sisteme de recunoastere si supraveghere.

NATO a lansat, in plus, mai multe alte proiecte de cooperare, cum ar fi apararea aeriana comuna a tarilor baltice sau programul AGS ce prevede achizitionarea de catre NATO a cinci avioane fara pilot de supraveghere aeriana la inalta altitudine, Global Hawk. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here