Smartree: Eliminarea plafonului de indemnizație pentru creșterea copilului va determina 85% din mame să petreacă doi ani în concediu

0
1071

Potrivit unei analize Smartree, unul dintre liderii din România pe piața de externalizare a proceselor de HR, odată cu adoptarea legii ce prevede eliminarea plafonului de indemnizație pentru creșterea copilului și prelungirea perioadei de concediu în aceste condiții la 2 ani, numărul mamelor românce ce vor opta pentru a petrece mai mult timp acasă, alături de copii, se va dubla.

Astfel, dacă anii trecuți, potrivit calculelor Smartree, cca. 42% din mamele din România optau pentru concediul de creștere a copilului cu durată de doi ani, în condițiile în care indemnizația acordată de stat în acest caz este de maxim 1.200 lei, începând cu acest an ponderea ar putea crește la cca. 85%.

Primele efecte ale legii ce a intrat în vigoare la 1 iulie 2016 se vor vedea în aproximativ un an. Însa analizele noastre arată deja că aprox. 85% dintre femeile ce urmează să intre în concediu de maternitate iau în calcul să petreacă 2 ani acasă, față de un procent de 42% în anii trecuți”, a declarat Raluca Peneș, HR Coordinator Smartree.

Cum se calculează valoarea indemnizației pentru creșterea copilului

Până în data de 1 iulie 2016, indemnizația de creștere a copilului reprezenta 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni, dar în limita maximă de 3.400 lei în cazul concediului pentru creșterea copilului de până la un an (3 ani în cazul copilului cu handicap) și 1.200 lei în cazul concediului de până la doi ani.

Însă, începând cu această vară, limitarea maximă a fost eliminată, astfel mamele beneficiind de o indemnizație de 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni, fără a avea o limitare, pe percursul celor 2 ani de concediu (3 ani în cazul copilului cu handicap).

Intrarea în concediul de creștere a copilului nu are legătură cu durata de când mama este angajată la actualul loc de muncă. Atât timp cât condiția de realizare de venituri în ultimele 12 luni este îndeplinită, părintele care optează pentru acest concediu va beneficia de indemnizație, indiferent că a avut un singur angajator, sau mai mulți, în ultimul an”, a mai spus Raluca Peneș.

Potrivit afirmațiilor sale, acum numărușl mamelor care aleg să petreacă mai mult timp alături de copii va crește simțitor, deoarece noua lege asigură stabilitate familiei și oferă posibilitatea de a avea acces la un venit aproape similar cu cel din perioada de activitate.

Pe de altă parte, potrivit Smartree, există și o categorie de mame care vor opta pentru perioade mai scurte de concediu de maternitate. Acestea sunt, de cele mai multe ori, cele care au poziții de top și middle management și care nu pot lipsi 2 ani, dorindu-și să nu pună pauză în carieră.

Reintegrarea în câmpul muncii după concediu de creștere a copilului

Analiza Smartree a mai arătat că, de cele mai multe ori, mamele care petrec mai mult de 1 ani în concediul de creștere al copilului aleg să se revină la jobul de dinainte. De altfel, acest lucru este recomandat și de specialiștii companiei care consideră că reintegrarea este mult mai ușoară într-un mediu déjà cunoscut.

Pe de altă parte, din experiența noastră, companiile ezită să recruteze mame după o perioadă de 2 ani de zile. Acesta este un alt motiv că femeile revin la vechiul loc de muncă, urmând o perioadă de adaptare și abia ulterior, dacă își doresc o schimbare, caută un alt job”, a încheiat Raluca Peneș.

# # #

Despre Smartree

Smartree, unul dintre liderii din România pe piața de externalizare a proceselor de HR, a fost înființată în anul 2000 si oferă o gamă completă de servicii de externalizare, de la salarizare, administrare de personal, analiză și raportare pentru management, recrutare, muncă temporară, până la consultanță în domeniu. La baza serviciilor Smartree stau platforme proprietare de soluții informatice integrate, dedicate managementului resurselor umane.

Smartree procesează 450.000 de angajați anual și are peste 150 de clienți, în majoritate companii multinaționale, dar și companii cu capital integral românesc. Smartree beneficiază de experiența și competențele a peste 80 de specialiști în payroll, administrare de personal, recrutare și muncă temporară.

# # #

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here