Solutii de la un pusti de 11 ani, pentru rezolvarea problemelor economice din Grecia. Crezi ca sunt eficiente?

0
709
copil-11-ani-solutii-grecia

copil-11-ani-solutii-greciaUn copil de unsprezece ani din Olanda, Jurre Hermans, a venit cu o solutie privind rezolvarea problemei datoriilor Greciei si a propus un plan radical, care sa ajute la scoaterea zonei euro din criza pe care au generat-o grecii.

Jurre Hermans s-a numarat printre cei 452 de candidati care si-au trimis propunerile pentru a castiga un premiu in valoare de 250.000 de lire sterline (300.000 de euro) propus de Lordul Wolfson economistului care va raspunde la intrebarea: „Daca unele state membre vor parasi Uniunea Economica si Monetara, care ar fi cel mai eficient mod de a manageria procesele economice pentru a asigura prosperitatea si cresterea economica a celorlalti membri in viitor?”, scrie Huffington Post.

Baiatul din Olanda precizeaza, in scrisoare trimisa juriului, ca s-a gandit la solutia prezentata, deoarece este ingrijorat de actuala situatie a zonei euro.

„Sunt chiar ingrijorat de criza europeana si ma uit la stiri zilnic. Criza euro este o problema semnificativa. Ma gandesc la solutii. Dupa ce am citit intr-un ziar despre premiul dumneavoastra, m-am gandit ca trebuie sa va prezint ideea mea”, scrie Jurre Hermans.

In continuare, copilul isi prezinta planul: „Grecii trebuie sa renunte la euro. Toti cetatenii trebuie sa duca euro la banca si sa-i bage in bancomate. In schimbul acestor bani, vor primi inapoi vechile drahme. Cu cantitatea de euro pe care o primeste, guvernul grec isi poate plati datoriile. Acum vine partea inteligenta din ideea mea: grecii nu vor dori sa-si schimbe euro in drahma pentru ca stiu ca vechea lor moneda isi va pierde din valoare. Asa ca vor incerca sa-si pastreze sau sa-si ascunda banii pentru ca daca vor mai astepta o perioada, vor primi mai multe drahme. Asa ca daca un cetatean grec incearca sa pastreze euro (sau sa-i depuna intr-o banca dintr-o tara precum Olanda sau Germania) si este apoi descoperit, va fi amendat cu dublul sumei pastrate. In acest fel, va asigur ca toti grecii isi vor schimba euro la banca pentru ca guvernul sa-si poata plati datoriile”.

In scrisoare, care a fost tradusa de tatal copilului, Jurre Hermans isi explica planul cu ajutorul unui desen, in care suma de euro obtinuta de Guvernul elen prin aceasta metoda este reprezentata de o pizza uriasa, iar apoi fiecare creditor primeste o felie din aceasta pizza.

Desi ideea copilului nu a fost retinuta pe lista celor cinci finalisti propusi pentru premiul Wolfson, el a primit o mentiune speciala din partea juriului, precum si un premiu in valoare de 100 de euro.

Lordul Simon Wolfson este presedintele executiv al Next si finantator al Partidului Conservator britanic si ofera al doilea premiu ca valoare unui economist, dupa Premiul Nobel. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here