Sorin Dimitriu, la conferința FOCUS București: „Infrastructura condiționează fundamental investiția straină, necesară pentru dezvoltarea economică”

0
1261

 

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat, în Aula Carol I din sediul său istoric, a doua ediţie a conferinţei FOCUS BUCUREŞTI. Evenimentul a fost dedicat în acest an abordării problemelor infrastructurii de transport și identificării de soluții viabile de rezolvare a acaestora.

Conferința a reunit reprezentanți ai comunității de afaceri a Capitalei, oficiali din administrația centrală și locală, dar și specialiști de top, cu scopul de a clarifica problemele apărute în relația autorități – mediul de afaceri și a identifica soluții și bune practici menite să transforme Bucureștiul într-o metropolă modernă a business-ului românesc.

„Organizarea acestui eveniment de către CCIB este convergentă cu rolul pe care ni l-am asumat în viața economico-socială a capitalei. Suntem partenerul firesc și de cursă lungă al ministerelor și al administrației locale, interfața acestora cu mediul de afaceri bucureștean și avem vocația dialogului. Asigurăm o platformă de dezbateri deschise și oneste între autorități și mediul de afaceri. Sunt convins că acest tip de construcție generează idei și soluții a căror aplicare conduce la o capitală mai smart și mai „prietenoasă” cu oamenii de afaceri, dar și cu locuitorii săi”, a declarat, în deschidere, președintele CCIB, prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu.

„Convingerea mea este că nu există şanse să aduci înapoi în ţară românii plecaţi la muncă peste hotare. Este o risipă de bani şi de enegie să încercăm să facem asta. Ar trebui, mai degrabă, să ne propunem să îi ţinem aici pe cei care au rămas”, a punctat, de asemenea, președintele CCIB.

În sesiunea oficială, participanții au avut posibilitatea de a se întâlni într-un cadru structurat cu: Alin Șerbănescu, purtator de cuvânt, Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere; Aura Răducu, director, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov; Raluca Badau, Principal Banker, Infra Europe, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Bogdan Vulpe, Business Development Manager, TPARK, și cu Cristian Dragu, vicepreședinte al Asociației Române pentru Smart City și Mobilitate (ARSCM).

„Actuala centură a Bucureștiului nu mai are caracter de drum național și nu poate avea profil de autostradă. Iată de ce, pentru economia Capitalei, este foarte importantă realizarea proiectului autostrăzii de centură. A fost lansat sectorul sud, urmează în scurt timp sectorul nord, astfel încât, cât mai curând, să asigurăm un flux de transport eficient și să conectăm A1 cu A2”, a afirmat Alin Șerbănescu, care a punctat și importanța abordării integrate a proiectelor de infrastructură, dar și a soluționării problemelor de finanțare a acestor proiecte.

„România nu se poate dezvolta dacă nu atrage investiții străine și fonduri europene”, a subliniat președintele CCIB. Această idee s-a regăsit și în intervenția Aurei Răducu, care a vorbit și despre abordarea proiectelor importante în parteneriat public-privat. În ceea ce privește atragerea de fonduri europene, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov a atras atenția că nu există documentație de calitate și standarde pentru proiectele mari de infrastructură, ceea ce împiedică multe comunități să acceseze astfel de fonduri. În opinia Aurei Răducu, o altă problemă o constituie lipsa bugetelor multianuale.

Foarte bine primită de public a fost intervenția Ralucăi Badau de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care a vorbit despre proiectele care pot primi finanțare de la această bancă, dar și despre condițiile de finațare și soluții de accesare a unor astfel de fonduri. Nu în ultimul rând, a adus în fața participanților cazuri de succes din țările în care banca operează, inclusiv din România.

 

 

Despre cum putem avea un București mai smart am aflat de la vicepreședintele ARSCM, care a abordat acest concept atât din punct de vedere teoretic, cât și practic, prezentând imagini cu proiecte a căror implementare conduce la apropierea de acest deziderat, dar și de la Bogdan Vulpe, Business Development Manager, TPARK, care a vorbit despre o soluție eficientă de plată a parcărilor, implementată deja cu succes în Ungaria, Serbia, dar și în orașe din centrul și vestul României.

Evenimentul a constituit un excelent prilej pentru participanți de a-și prezenta problemele, de a identifica soluții la acestea, de a interacționa cu vorbitorii prezenți la conferință, dar și de a iniția noi colaborări în afaceri. Necesitatea construirii, înaintea autostrăzii de centură a Capitalei, a bretelelor de racordare a firmelor care operează pe platforma IMGB, luarea în considerare, în proiecte, a creșterii în greutate și volum a echipamentelor agabaritice (până la 1000 tone) ce necesită transport, managementul traficului, problema parcărilor, inclusiv nefiscalizarea banilor ce provin din exploatarea parcărilor existente, rezistența autorităților locale la implementarea unor soluții moderne și eficiente au fost câteva dintre subiectele abordate de participanți în secțiunea de întrebări și răspunsuri.

FOCUS BUCUREȘTI reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea activității CCIB, al carei scop declarat este acela de a oferi o platformă de afaceri și de dezbateri practice și propuneri, menite să contribuie la modernizarea legislației de afaceri și a mediului de business în general.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here