SOS PIETELE AGROALIMENTARE!

0
895

Piețele agroalimentare din România se confruntă deja cu facturi împovărătoare la energie, ceea ce poate determina majorarea tarifelor. Creșterea costurilor poate genera, în cascadă, și o creștere a prețurilor produselor comercializate. Unele piețe din țară au anunțat deja posibilitatea ca tarifele pentru toate serviciile din piețe să se majoreze.

Piețele agroalimentare organizate în societăți comerciale (întreprinderi publice), cu acționar majoritar UAT-ul, nu beneficiază de plafonarea prețului energiei electrice, iar unele dintre ele deja au primit facturi crescute chiar și cu până la 300%.

În acest context, reprezentanții legali ai piețelor agroalimentare din România au participat săptămâna trecută la Adunarea Generală a membrilor care a avut loc în Brașov. Principalul subiect de pe ordinea de zi a fost identificarea unor soluții pentru reducerea costurilor cu energia și creșterea eficienței energetice, astfel încât producătorii agricoli și operatorii economici care își desfășoară activitatea în piețele agroalimentare să nu fie nevoiți să plătească mai mult și astfel să crească prețul produselor agroalimentare.

„Piețele agroalimentare deservesc populația având ca scop prestarea unor servicii publice în folosul direct sau indirect al cetățenilor, iar facturarea energiei electrice la tarifele de pe piața liberă, fără a beneficia de o plafonare a acestora, va conduce la majorarea tarifelor prestate de aceste întreprinderi publice, fapt ce va genera, în cascadă, creșterea prețurilor produselor comercializate sau a serviciilor prestate populației”, a transmis Teodor Ioan Birț, Președinte AAPR (Asociația Administratorilor Piețelor din România).

Piețele pot trece la iluminiarea folosind tehnologie LED și solicită sprijin pentru plafonarea prețului la energie electrică

Reprezentanții piețelor intenționează să analizeze mai multe posibilități de reducere a consumului, de utilizare rațională a utilajelor consumatoare de energie electrică din piețele agroalimentare și de trecerea la utilizarea de tehnologie LED, eficientă energetic și superior calitativă din punct de vedere al luminozității. De asemenea, se va solicita în continuare sprijin pentru reglementarea plafonării prețului energiei electrice și pentru alocarea de fonduri necesare pentru reducerea consumului energiei în viitor.

Administratorii piețelor agroalimentare speră ca prin trecerea la iluminiarea bazată pe tehnologie LED să poată realiza economii de consum de până la 15%.

Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România este o asociație care reunește 35 de entități (instituții și societăți comerciale) din întreaga țară. AAPR este din 2013, membru al Uniunii Mondiale a Piețelor cu Amănuntul și En-gros, asociație internațională non-profit dedicată promovării schimbului internațional de informații privind piețele en-gros și cu amănuntul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here