Studiu Colliers

0
1940

Studiu Colliers: Companiile active în retail, care închiriază sau dețin spații industriale, mizează pe dezvoltarea comerțului online pentru a recupera pierderile generate de efectele epidemiei de Covid-19

București, 27 aprilie 2020: Deși mai puțin afectată de epidemia de Covid-19 decât alte sectoare imobiliare, și piața spațiilor industriale și logistice se adaptează la noul context de business. Astfel, tot mai multe companii caută soluții în mediul online, în contextul în care vânzările online au crescut pentru 75% dintre companii în această perioadă. În paralel, jucătorii din piață se îndreaptă către soluții locale sau de proximitate pentru materii prime (19%), pentru a nu mai depinde de importurile efectuate din țări îndepărtate, își restructurează proiectele și procesele (46%) sau chiar pun în așteptare unele proiecte (33%), arată un studiu realizat de Colliers International în rândul a 76 companii din sectorul industrial și logistic din România. Circa 59% dintre companiile participante se așteaptă la o scădere a chiriilor în următoarele 12 luni, pe fondul încetinirii operațiunilor logistice.

85% dintre companiile din domeniu spun că au fost afectate de contextul actual, dar 54% consideră că efectele sunt minore prin comparație cu alte piețe. 29% au resimțit efecte ca urmare a absenței angajaților, 28% pe fondul restricțiilor de livrare, 16% ca urmare a problemelor întâmpinate în fluxul de aprovizionare și 13% de stoparea producției, potrivit studiului Colliers International efectuat în rândul companiilor active în logistică/transport, dezvoltatorilor, companiilor din retail și comerț online, producție și investitorilor din sectorul industrial și de logistică. Studiul face parte dintr-o analiză amplă asupra pieței imobiliare, care se bazează pe informații esențiale din toate segmentele pieței pentru a aduce mai multă claritate asupra industriei.

Magazine online și o abordare multi-canal, soluții posibile pentru a reduce impactul crizei

Cu vânzări online în creștere în ultima lună, după cum susțin 75% dintre participanții la studiul Colliers International care sunt activi pe segmentul de retail, companiile din sectorul industrial și de logistică caută acum să investească în platforme online și în diversificarea canalelor de vânzări pentru a gestiona mai bine riscurile asociate contextului actual. 80% dintre retailerii care au răspuns la sondaj spun că au magazine online sau că vor să investească într-o astfel de platformă în viitorul apropiat, ca o plasă de siguranță pentru scăderea vânzărilor din magazinele fizice.

„O abordare axată pe canale multiple de vânzare va câștiga cel mai probabil teren în viitor printre companiile din sectorul logistic și industrial active în retail. Acest lucru nu ar afecta în niciun fel un depozit închiriat de un anumit chiriaș, chiar ar putea să genereze o creștere a suprafeței închiriate pe termen lung, dar ar ajuta atât chiriașul, cât și proprietarul, având în vedere că primul ar avea un flux de numerar mai bun, inclusiv în situații delicate ca aceasta”, explică Laurențiu Duică, Partner & Head of Industrial Agency la Colliers International.

Extinderea vânzărilor online va avea loc în contextul în care toate companiile au luat măsuri de precauție, cum ar fi restricții de călătorie, măsuri sporite de siguranță și igienă, muncă de la domiciliu, etc. Cele mai multe astfel de măsuri au fost luate de către retaileri, în special în zona restructurării proiectelor sau proceselor. Dar și unii jucători din comerțul electronic au apelat la astfel de măsuri, în funcție de linia de business.

Furnizori locali pentru a evita blocaje în aprovizionarea cu materii prime

În actualul context, producătorii se vor orienta tot mai mult spre soluții locale pentru materia primă, pentru a nu mai depinde de importurile din țări mai îndepărtate, cum este China, de exemplu, și pentru a evita blocaje în lanțul de aprovizionare. Astfel, în perioada următoare, specialiștii estimează că spațiile de producție locale vor cunoaște o creștere semnificativă, și chiar firme din China vor fi interesate să dezvolte centre de producție în Europa, inclusiv în România.

Pe termen mediu și lung, lanțurile de distribuție vor fi restructurate, în sensul că producătorii și companiile de logistică se vor orienta cel mai probabil către furnizori locali și regionali pentru a evita sistarea sau reducerea aprovizionării cu materii prime în viitor. Perspectiva de business a marilor companii va rămâne una globală, însă va fi susținută cu precădere prin resurse locale și regionale, mai ales dacă astfel de decizii de business vor fi susținute și prin modificări legislative. Depozitele vor fi descentralizate, iar jucătorii din piață vor alege să aibă depozite mai mici în diferite țări, în locul unui depozit central mare din care să trimită marfa către diverse piețe”, precizează  Laurențiu Duică.

Cererea din retail și logistică este așteptată să scadă, cu impact asupra chiriilor

63% dintre respondenți se așteaptă la o scădere a cererii în următoarele 12 luni, iar 59% consideră că aceeași evoluție va fi vizibilă și la nivelul chiriilor. „Așteptările destul de aliniate în piață privind cererea și chiriile oferă o perspectivă oarecum pozitivă, indicând faptul că proprietarii și chiriașii sunt într-o poziție bună pentru posibile negocieri dificile în viitor”, mai spune Laurențiu Duică.

Consecințele pe termen lung ale pandemiei de Covid-19 vor fi cel mai probabil restructurarea lanțului de aprovizionare, după cum consideră 69% dintre participanții la sondajul Colliers International, urmată de întârzieri în fluxul de mărfuri (59%) și o creștere a capacității de depozitare (31%). Doar 10% dintre companiile din sectorul industrial și de logistică consideră că nu vor fi consecințe majore.

Relația comercială cu China, afectată

43% dintre respondenți văd o schimbare a modului de abordare a relației cu China în sectorul industrial și de logistică, în special din punctul de vedere al importurilor și depozitelor în UE. 45% consideră că această schimbare va fi pe termen scurt și 13% nu văd nicio schimbare. Este încă prea devreme pentru a evalua impactul post-pandemic asupra relațiilor comerciale, însă specialiștii apreciază că o mare parte a jucătorilor din piață se așteaptă la o reechilibrare a relațiilor comerciale cu China.

Pentru România, acest lucru ar putea însemna redistribuirea de noi unități de producție pentru piețele europene. Sondaje pe aceeași temă făcute de Colliers în țările vecine au concluzii similare, majoritatea jucătorilor polonezi din sectorul industrial și de logistică, de exemplu, așteptându-se la oportunități pe termen scurt sau pe termen lung în detrimentul Chinei.

 

 

Despre Colliers International

Colliers International Group Inc. (NASDAQ: CIGI) (TSX: CIGI) este unul dintre liderii globali în domeniul consultanței imobiliare și al managementului investițiilor. Cu operațiuni în 68 de țări, cei peste 15.000 de specialiști întreprinzători lucrează împreună pentru a oferi consultanță și servicii de specialitate pentru a maximiza valoarea proprietății pentru chiriași, proprietari și investitori. Timp de peste 25 de ani, echipa noastră experimentată de management, care deține aproximativ 40% din capitalul nostru, a oferit acționarilor profituri investiționale anuale de aproape 20%. În 2019, veniturile corporate au fost de peste 3 miliarde de dolari (3,5 miliarde de dolari inclusiv afiliații), cu active gestionate de 33 miliarde de dolari. Pentru mai multe detalii despre Colliers International puteți accesa corporate.colliers.com sau ne puteți urmări pe Twitter @Colliers și LinkedIn.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here