În premieră, topul este condus de o companie de servicii
– 50% din angajați nu ar lucra pentru o companie cu reputație proastă, chiar dacă acest lucru le-ar aduce o creștere salarială
– Companiile care nu au un brand puternic plătesc salarii cu 10% mai mari
– Principalul motiv pentru care românii nu aplică pentru un job este că nu cunosc detalii despre mediul de lucru din compania respectivă
București, 19 mai, 2021 – Companiile care nu au un brand puternic plătesc salarii cu 10% mai mari, în vreme ce jumătate din angajați nu ar lucra pentru o companie cu reputație proastă, chiar dacă acest lucru le-ar aduce o creștere salarială, relevă Studiul Randstad România Employer Brand, aflat în acest an la a treia ediție. Conform acestuia, organizațiile cu un brand puternic angajează de două ori mai repede, iar principalul motiv pentru care românii nu aplică pentru un job este că nu cunosc detalii despre mediul de lucru din compania respectivă.
Totodată, 80% din liderii implicați în procesul de recrutare consideră că un brand puternic de angajator are un impact semnificativ asupra capacității lor de a angaja talente excepționale. Noua paradigmă este aceea că oamenii lucrează pentru culturi organizaționale, nu pentru firme, prin urmare percepția lor despre un angajator este esențială. Candidații se documentează activ despre cultura unei companii, pentru a-și da seama dacă s-ar potrivi cu aceasta, prin urmare este importantă transparența informațiilor cu privire la acest aspect. Ei au încredere să își trimită CV-ul către o companie și să facă o schimbare în carieră, atunci când citesc despre experiențe pozitive ale altor candidați sau angajați, legate de aceasta.
Ce își doresc angajații?
Pachetul salarial este criteriul principal pe care angajații români îl au în vedere în alegerea unui angajator (74%), urmat de atmosfera plăcută la locul de muncă (69%) și siguranța locului de muncă (68%). Acestea sunt mai importante în rândul femeilor și al angajaților cu educație peste medie. Un mediu de lucru sigur din perspectiva COVID-19 se clasează pe locul 7 în topul acestor criterii. Femeile (53%) consideră că acest aspect este mai important față de alte grupuri demografice, în vreme ce pentru angajații cu educație sub medie (40%) acesta este mai puțin relevant. Oportunitatea de a lucra la distanță se clasează pe unul din ultimele locuri în rândul factorilor pe care angajații îi găsesc motivatori, deși este mai populară în rândul celor cu studii peste medie și chiar considerată atrăgătoare de 44% din angajați.
Peste 10% din angajați și-au schimbat locul de muncă în cea de-a doua parte a lui 2020, procentul fiind mai mare în rândul celor cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani (17%) și al celor cu educație sub medie (19%). Aproape 25% dintre români intenționează să se angajeze în altă parte în prima jumătate a acestui an, procent mai ridicat în rândul celor sub 35 de ani (59%) și mai scăzut printre profesioniștii care își desfășoară sarcinile de serviciu într-un birou (categorie numită și „gulerele albe”).
Portalurile cu anunțuri de angajare – principalul canal de căutare a unui nou loc de muncă
De cele mai multe ori, cei care schimbă locul de muncă își găsesc următorul angajator prin intermediul portalurilor cu anunțuri de angajare (48%), procentul ajungând la 59% în cazul femeilor și la 57% în rândul celor cu educație peste medie. eJobs este cel mai des utilizat portal în acest scop (77%), urmat de BestJobs (52%). 37% își găsesc un loc de muncă cu ajutorul relațiilor personale/recomandărilor și 30% prin social media, Facebook (88%) fiind în top. Cei cu vârsta cuprinsă între 18 – 24 de ani este cel mai probabil să își găsească un loc de muncă prin intermediul căutărilor pe Google.
COVID-19 și impactul asupra dinamicii forței de muncă
Aproape jumătate din angajați au început să lucreze (mai mult) de la distanță în timpul pandemiei COVID-19, din care 57% au fost implicați în această decizie, iar 42% s-au văzut în față faptului împlinit, fiindu-le impus acest lucru de către angajator și / sau autorități.
Pentru unul din trei angajați, termenii angajării lor s-au schimbat: 29% dintre aceștia au intrat în concediu, au fost demiși (6%), au lucrat mai mult sau mai puțin sau au resimțit alte schimbări legate de situația lor la locul de muncă. Femeile (8%) și angajații cu studii medii (13%) și sub medie (9%) au fost mai expuși situației de a fi concediați în ultimul an.
Unde vor angajații români să lucreze, în 2021
În topul industriilor clasate pe primele locuri raportat la gradul de recunoaștere (unde activează mai multe companii cunoscute față de alte arii) sunt industria de retail, financiară, oil & gas, telecom și FMCG. Din punctul de vedere al atractivității, industria de IT se clasează pe primul loc, urmată de cea a serviciilor, care, în mod interesant, are cel mai scăzut grad de recunoaștere.
Top 3 cei mai dezirabili angajatori din România, conform Studiului Randstad România Employer Brand, sunt Amazon Development Center (România), HP Inc. România și Ubisoft.
„Suntem încântați și recunoscători să fim considerați una dintre cele mai mari și atractive 136 de companii din România, de către Randstad! Noi, cei care ne ocupăm de recrutare în cadrul Amazon, facem toate eforturile ca, atunci când ne mărim echipa, să angajăm persoane care gândesc măreț și care sunt orientate către clienți. Recent am deschis cel mai nou birou al nostru, în Timișoara, și avem în plan să angajăm încă 500 de persoane până la finalul anului, care se vor alătura echipei noastre locale, formată, în prezent, din peste 2.500 de angajați”. – Lindsay Broderick, Manager Recrutare Amazon
„Anul trecut a fost un an dificil pentru toți, însă munca de la distanță nu era ceva nou pentru HP și ne-am putut adapta cu ușurință la noul mod de lucru. Lucrăm frecvent în echipe internaționale, virtual, iar bunăstarea și susținerea angajaților noștri să se adapteze la această schimbare au fost prioritatea numărul 1 pentru noi. În spiritul culturii noastre, a fost esențial să continuăm investiția în oameni și să fim recunoscuți drept o adevărată «școală de talente» pe piața locală și internațională. Anul trecut a fost cu atât mai important să contribuim la startul în carieră al tinerilor profesioniști, continuând programul de internship, desfășurat 100% online, dar și să investim în dezvoltarea accelerată a colegilor, prin programe de dezvoltare a competențelor digitale, de leadership și prin coaching.” – Raluca Gădiuţă, Country HR Leader, HP Inc. România
“Suntem foarte mândri să contribuim la dezvoltarea sectorului local de IT&Gaming. Facem acest lucru de aproape 30 de ani și suntem foarte optimiști cu privire la ce ne va aduce viitorul. Ne dorim ca Ubisoft România să rămână locul unde oamenii pot evolua și își pot dezvolta abilitățile, de aceea vom continua să investim în talentele noastre.” – Cristian Pană, Managing Director, Ubisoft România & Serbia
În Studiul Randstad România Employer Brand, clasamentul pe industrii, compania Ford România a fost desemnată cel mai dezirabil angajator din sectorul automotive, ING Bank România s-a clasat prima în industria financiar-bancară, iar Lidl conduce în cea de retail.
„În ultimii 4 ani, Echipa Ford România a crescut semnificativ, ajungând în acest moment la un număr de aproximativ 6000 de angajați. Aceasta s-a datorat creșterii volumelor de producție datorită lansării mult apreciatului model PUMA. Angajații noștri reprezintă prioritatea noastră numărul 1, iar respectul acordat acestora este foarte important. Pentru a rămâne un angajator de top în România, ne preocupăm permanent pentru asigurarea celor mai bune condiții de muncă. Oferim posibilitatea angajaților noștri de a se dezvolta și a promova, acces la informații, interacțiunea pozitivă cu întreaga echipă, echilibru între viață personală și profesională, dar și aprecierea acestora prin oferirea unor pachete relevante de compensații și beneficii. Folosim frecvent instrumente de monitorizare a gradului de satisfacție al angajaților noștri, astfel încât echipa Ford România să rămână solidă și eficientă. Este o onoare și un privilegiu pentru echipa Ford România să primească acest premiu, cu atât mai mult cu cât echipa s-a extins semnificativ în ultima perioadă. Această recunoaștere ne determină să fim și mai concentrați, atât pe ceea ce trebuie să facem pentru angajații noștri, cât și pe obiectivele noastre. În numele Ford România, mulțumesc pe această cale echipei Randstad, care prin derularea a diverse acțiuni concrete, ne-a ajutat în ultimii ani să înțelegem și mai bine poziționarea noastră pe piața forței de muncă din România.” – Marina Babară, Director Resurse Umane, Ford România
„Cred că anul trecut a fost, pentru noi toți, ca un training intens în ceea ce privește adaptabilitatea, concentrarea și eficiența. În ciuda tuturor dificultăților, pandemia Covid-19 a reușit să accelereze transformarea digitală și a dovedit că munca de la distanță este eficientă și că va rămâne. Mentalitatea noastră agilă ne-a ajutat să ne adaptăm rapid la toate schimbările, să ne folosim resursele la potențialul maxim și să transformăm provocările în oportunități. Suntem încântați să fim nominalizați și în acest an în topul celor mai dezirabili angajatori din studiul Randstad Employer Branding, întrucât demonstrează că strategiile noastre au avut rezultatele așteptate. O realizare importantă a anului 2020 a fost că am reușit să angajăm de la distanță 270 noi colegi și am organizat peste 23 de sesiuni de onboarding, cu peste 95% dintre angajații ING din sediul central lucrând de acasă. În iunie 2021, vom implementa prima noastră aplicație de onboarding și programul Buddy 2.0 prin intermediul aplicației, care vor aduce experiența noilor colegi la un alt nivel. Mai mult, anul acesta ne-am propus să consolidăm toate proiectele lansate anul trecut: de la programele de well-being, la platformele de învățare disponibile oricând și oriunde, la ghidurile practice de lucru și evenimentele interne menite să ofere recunoaștere și apreciere tuturor angajaților ING„. – Richard de Graaf, Head of Human Resources, ING Bank România
„Ne onorează această distincție și ne bucurăm că eforturile noastre au fost recunoscute și de către o organizație independentă. Acest rezultat se datorează fiecăruia dintre colegii noștri, cei care scriu zi de zi povestea Lidl și cărora le mulțumim.” – Mihaela Ioniță, Director Național de Resurse Umane și membru în Consiliul de Conducere al Lidl România
Pe primul loc în clasamentul pe industrii, s-au mai clasat: IT – Ubisoft; servicii – Amazon Development Center (România); FMCG – Heineken România; telecom – Orange România; farma (producție și distribuție) – Antibiotice; producție – De’Longhi România; oil & gas – OMV Petrom.
În România, Studiul Randstad Employer Brand 2021 a fost realizat în luna ianuarie a acestui an, prin intermediul metodologiei internaționale dezvoltate la nivelul Grupului Randstad, lider mondial în servicii de recrutare, care constă în derularea de interviuri online. La acesta au participat 4.700 de respondenți cu vârsta cuprinsă între 18 – 65 ani, incluzând studenți, angajați, freelanceri și șomeri. Au fost evaluați cei mai mari angajatori din România, ca număr de angajați, cunoscuți de minim 10% din populație.
Despre Studiul Randstad Employer Brand
Studiul Randstad Employer Brand este cercetarea independentă care analizează cel mai în profunzime brandul de angajator, la nivel mondial. Ea identifică, printr-o metodologie completă, rafinată în 21 de ediții, din mii de companii, care dintre acestea sunt cei mai dezirabili angajatori. Cercetarea centralizează opinia a peste 190.000 de respondenți din 34 de piețe. Aceasta este realizată cu sprijinul companiei de cercetare de piață Kantar, partenerul internațional Randstad în acest proiect.
Despre Randstad
Liderul mondial în domeniul serviciilor de resurse umane, Grupul Randstad este specializat în soluții în domeniul serviciilor flexibile de muncă și resurse umane. În 2020, am ajutat peste două milioane de candidați să își găsească locul de muncă potrivit cu valorile lor, pentru cei 202,800 de clienți ai noștri. Mai mult, am instruit peste 313,600 de specialiști și peste 568,800 de candidați care lucrează în fiecare zi. Compania Randstad este activă în 38 de piețe din întreaga lume și deține unul din primele trei locuri în aproape jumătate dintre acestea. În 2020, a avut, în medie, 34,680 de angajați corporativi și a generat venituri de 20.718 miliarde de euro. Fondată în 1960, compania are sediul central în Diemen, Olanda.
Randstad este prezentă în România sub forma a două sucursale, în București și în Slatina, județul Olt. Contribuim de peste 15 ani la evoluția pieței muncii din România. Din anul 2016, suntem parte a grupului Randstad, îmbinând expertiza demonstrată internațional cu o echipă de succes în plan local. Considerăm că adevăratele conexiuni nu sunt făcute doar prin date și algoritmi. Este nevoie, de asemenea, de empatie, comunicare și instinct. Instinct uman. Într-o lume tehnologizată, amprenta umană este cea care face diferența. Pentru mai multe informații, consultanți www.randstad.ro/.