SUA, Grecia, Franta, Japonia, Marea Britanie si Spania se afla intr-un "cerc de foc" al datoriilor

0
734
maini-legate

maini-legateSUA, Grecia, Franta, Japonia, Marea Britanie si Spania se afla, alaturi de alte state, intr-un „cerc de foc” din cauza datoriilor foarte mari si a temerilor investitorilor, potivit Pacific Investment Management Co (Pimco), administratorul celui mai mare fond de investitii in obligatiuni din lume.

 

Pimco isi concentreaza investitiile pe pietele emergente, care inregistreaza un grad mai ridicat al economisirii, lipsa fundamentelor pentru crize ale datoriilor si o capacitate mai ridicata a guvernelor de a cheltui, se arata intr-o nota a sefului biroului companiei din Australia, John Wilson, transmite Bloomberg.

Printre plasamentele vizate se numara Brazilia, Mexic sau Rusia, a adaugat el.

„Chiar daca sprijinul anuntat de statele din zona euro si Fondul Monetar International a clamat temerile privind riscul de neplata in cazul Greciei, capacitatea statului elen de a refinanta datorii pe termen scurt ramane nesigura. Alte state dezvoltate in acest «cerc de foc» includ Irlanda, Spania, Franta, SUA, Marea Britanie, Italia, Portugalia si Japonia”, a spus Wilson.

Grecia beneficiaza de un pachet de ajutor financiar, totalizand 110 miliarde de euro, de la statele din zona euro si Fondul Monetar International.

Deficitul bugetar mediu al statelor din zona euro va creste in 2010 la 6,6% din PIB, potrivit prognozei Comisiei Europene, de la 6,3% in anul anterior. (Mediafax)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here