Sunimprof Rottaprint, cel mai mare producător de etichete autoadezive din România, estimează o creștere de 12% a exporturilor în 2018

0
983

Compania are în plan deschiderea celui de-al treilea centru logistic din străinătate

 

Cluj-Napoca, 16 mai 2018: Sunimprof Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive din România, a raportat o creștere a exporturilor cu 10% în 2017 comparativ cu anul precedent. Potrivit datelor companiei, exporturile au crescut cu peste 6% în primele trei luni ale acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut, iar la nivelul întregului an se estimează o creștere de 12%. În viitorul apropiat, Sunimprof Rottaprint are în plan deschiderea celui de-al treilea centru logistic din străinătate și al doilea din Germania, în Hamburg.

 

Conform reprezentanților companiei, exporturile au însumat 24% din totalul cifrei de afaceri înregistrată în 2017, efectuându-se livrări în 14 țări din Europa, Asia și Statele Unite ale Americii. Tot anul trecut, numărul clienților străini a crescut cu circa 21%. Astfel că, din cei 800 de clienți ai companiei, ponderea clienților străini este de 15% din total.

 

„Unul dintre obiectivele noastre este să fim cei mai buni atât din România, cât și din Europa. Acest lucru este validat de creșterea pe care o înregistrăm de la un an la altul în ceea ce privește exporturile. Din ce în ce mai mulți clienți străini apelează la serviciile noastre, fapt pentru care vom continua investițiile în tehnologizare și avem în plan deschiderea celui de-al doilea centru logistic din Germania”, a declarat Cristi Nechita-Rotta, director general Sunimprof Rottaprint.

În topul industriilor reprezentate de clienții străini ai Sunimprof Rottaprint se află industria alimentară și cea chimică, în special produsele pentru îngrijirea casei. Cele mai solicitate produse pentru export din oferta Sunimprof Rottaprint sunt etichetele autoadezive, capacele din folie de aluminiu, folia cu barieră și etichetele shrink sleeve. Operațiunile desfășurate de companie în centrele logistice din afara țării sunt de depozitare și ambalare, producția fiind realizată în exclusivitate în România.

 

 

Despre Sunimprof Rottaprint

Sunimprof Rottaprint este cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive din România. Cu o experiență de 27 ani, compania cu sediul în Apahida, jud. Cluj, deține în prezent 4 centre logistice în România: Timișoara, Brașov, Ilfov, Pașcani și 2 centre logistice în Ungaria (Budapesta) și Germania (Karlsruhe), în care lucrează peste 250 de angajați. În 2017, Sunimprof Rottaprint a livrat produse în 14 țări din Europa, Asia și Statele Unite ale Americii, înregistrând o cifră de afaceri de 20,2 milioane de euro la nivel de grup.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here