Partenerii europeni ai Greciei analizeaza o noua restructurare a datoriei statului elen, vizand de aceasta data creditorii institutionali, prin care indatorarea ar putea fi redusa cu 70-100 miliarde euro si mentinuta ulterior la circa 100% din PIB, potrivit Kathimerini.
Imprumuturile totale ale creditorilor oficiali pentru Grecia, care includ si pachetele de ajutor financiar primite de la celelalte tari euro, se situeaza la circa 220-230 miliarde de euro, au declarat oficiali europeni sub protectia anonimatului.
Cel mai probabil scenariu este o restructurare a obligatiunilor detinute de Banca Centrala Europeana, bancile centrale nationale din zona euro si posibil a celor aflate in posesia statelor din uniunea monetara.
Restructurarea, a doua dupa ce au fost sterse 100 de miliarde de euro din datoria Greciei catre creditorii privati, ar fi ultima sansa a statului elen sa ramana in zona euro, considera oficialii europeni. BCE a refuzat sa comenteze asupra informatiilor.
Obiectivul ar fi o reducere a indatorarii tarii cu 30%, 70-100 de miliarde de euro, in functie de modul in care se va derula, intrucat devine tot mai larg acceptat ca prima restructurare, din martie, in care a fost implicat doar sectorul privat, nu a fost suficienta. De asemenea, recesiunea si intarzierile programului de ajutor financiar in ultimele luni au facut imposibila atingerea obiectivelor.
In ultimele saptamani au aparut informatii in piata financiara ca FMI nu ar mai fi dispus sa finanteze programul pntru statul elen daca datoria tarii nu devine din nou sustenabila.
Discutiile si planurile se afla doar in faza de inceput, insa un oficial european a estimat la 70% probabilitatea unei implicari a creditorilor institutionali in restructurarea datoriei. (MEDIAFAX)