Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara, a declarat intr-un interviu acordat agentiei MEDIAFAX ca proprietarii de terenuri nelucrate care nu ingrijesc si nu curata suprafetele respective vor fi penalizati, cu o suma de 50-60 de euro pe hectar.
Tabara a spus ca o mare problema a agriculturii romanesti este reprezentata de cele trei milioane de hectare de teren necultivate.
„Nu este o problema simpla. Foarte multi au vorbit de impozitarea terenurilor. Nu! Impozitarea este legata in primul rand de cadastru. Pentru ca nu poti sa pui acelasi impozit pe un teren saratura, chiar daca este localizat langa Braila, si cernoziomul de la Fundulea”, a afirmat ministrul.
El crede ca ar trebui introdusa o taxa de penalitate pentru cei care nu ingrijesc aceste terenuri. Potrivit ministrului, o astfel de prevedere a fost stipulata deja printr-o ordonanta din anul 1995.
„Tot cadrul acesta am vrea sa-l revedem, am vrea sa revedem si procedurile din tarile europene si sigur, impreuna cu Ministerul Finantelor am vrea sa gasim solutia, si este clar ca se va ajunge la aceasta taxare, care se refera nu numai la terenurile din extravilan, ci inclusiv intravilan. Nu se refera doar la terenurile private, ci si la cele proprietate publica, pentru ca daca te duci pe rambleurile de cale ferata si pe terasamente si nu numai…” a mai spus el.
Tabara crede ca penalitatile ar putea fi stabilite la un cuantum egal cu subventia pe care o primesc agricultorii pe suprafata de teren, respectiv 50-60 de euro pe hectar.
Va prezentam integral interviul acordat agentiei MEDIAFAX de catre ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara:
Reporter: Care este prima masura pe care ati luat-o la minister?
Valeriu Tabara: Prima masura a fost cea legata de bugetul pe 2011. Am avut o evaluare a ceea ce se pusese ca indicator de la Ministerul Finantelor, am reanalizat anumite capitole mari din buget si am mers cu propunerile pe 9 septembrie. Am discutat o majorare a bugetului, cu un miliard de lei. Mergem pe cateva capitole, pe masurile legate pe platile complementare directe pe sectorul vegetal, pe zootehnie, subventia la motorina si apoi cele doua componente, bunastarea la porcine si bunastarea la pasari, pentru ca celelalte capitole le avem la un nivel acceptabil. Speram sa obtinem acest miliard. Ne propunem sa crestem alocatia si pe cap de oaie si caprina, asa cum am discutat si cu producatorii, de la 5 euro la 11,5 euro, iar la sectorul vegetal am mers la SAPS (schemele de plata pe suprafata – n.r.) la 60 de euro in plus pe hectar, de la 80, cat este in prezent.
R: Ce masuri mai aveti in vedere pana la sfarsitul anului?
V.T.: in primul rand ma intereseaza tot ce este pe PNDR, pe proiecte pe diverse masuri si sumele alocate pentru cofinantare. Ma intereseaza foarte mult functionalitatea interna a ministerului, pentru ca se pare ca au fost foarte multe disfunctionalitati din acest punct de vedere. Ma intereseaza sa rezolvam, daca avem acordul de la Comisia Europeana, plata in avans, asa cum s-a facut si anul trecut.
R.:Cat a fost productia interna de grau? Este suficienta pentru consumul intern?
V.T.:Scriptic este in jur de 5,7 milioane de tone. Am primit datele privind calitatea panificabila a acestei productii, si anume circa 40% este grau de foarte buna calitate pentru panificatie, vreo 10-15% este grau bun si circa 10-15% este la nivel acceptabil. Asta inseamna peste 60% din productie.
R.: Si este suficienta?
V.T.: Din punct de vedere cantitativ da, inclusiv din punct de vedere al calitatii. Dar asta nu insemna ca vom exporta grau pe de o parte si vom importa pe de alta. Eu sunt recunoscut prin faptul ca una dintre marile probleme pe care le-am controlat in perioada in care am fost ministru au fost importurile. Am fixat cote foarte mari la importurile unor produse pe care noi le puteam produce foarte usor.
R.: Veti mai face ceva in sensul asta?
V.T.: Pe problema ingradirii importurilor este foarte greu, pentru ca se stie ca exista doua acorduri mari, cu Uniunea Europeana, unde taxele vamale au disparut, si acordurile Organizatiei Mondiale a Comertului. Sunt reguli pe care trebuie sa le respectam, insa cred ca s-ar putea lucra mai mult pe ceea ce inseamna controlul unor importuri si rolul acesta le revine unor organe ale noastre mergand de la ANSVSA, politie de frontiera, vami si asa mai departe, si aici eu cred ca trebuie facut mai mult. (Citeste interviul integral, acordat in exclusivitate pentru Mediafax)