Ajustarea tarifelor de distribuție a energiei electrice aprobată de ANRE pentru anul 2024 este semnificativ sub rata inflației și încetinește puternic ritmul investițiilor în rețele.
Este de necontestat că rețelele de distribuție au nevoie de o modernizare dincolo de nivelul obișnuit pentru a integra noi capacități de producție, pe lângă cele deja conectate, precum și noi facilități din domeniul mobilității electrice, încălzirii sau producerii de hidrogen.
De aceea, este absolut necesar ca impactul negativ să fie remediat printr- un cadru de reglementare clar și o metodologie de tarifare stimulativă pentru noua perioadă de reglementare care începe în 2025. Cu cât acest cadru de reglementare va fi mai repede cunoscut, cu atât mai bine.
Referitor la anul 2024, nu doar că nu a fost creat cadrul necesar pentru investiții suplimentare, dar nivelul stabilit al tarifelor s-a înrăutățit comparativ cu metodologia existentă. Recunoașterea mai multor costuri (cum ar fi, de exemplu, cele asociate citirii trimestriale a contoarelor, dar și alte tipuri de costuri) a fost amânată în mod arbitrar. Neaprobarea de către ANRE a costurilor prevăzute pentru salarii, așa cum au fost ele fundamentate, nu asigură sumele necesare pentru plata în condițiile pieței a personalului înalt calificat, necesar pentru menținerea și îmbunătățirea calității serviciilor la care consumatorii au dreptul. De asemenea, o altă consecință este legată de înrăutățirea condițiilor pentru proiectele de investiții cofinanțate din fonduri UE.
Creșterea tarifelor sub nivelul inflației creează o falsă impresie că bugetul de stat are de câștigat, iar clienții sunt sprijiniți. Consumatorii sunt astăzi pe deplin protejați prin schema de plafonare aflată încă în vigoare. Însă prețul total al energiei electrice va rămâne ridicat pentru câțiva ani, din cauza investițiilor insuficiente care reduc capacitatea rețelelor de a prelua și integra în sistem cantitatea de energie regenerabilă produsă. Și, implicit, costurile pentru buget vor rămâne ridicate. „Povara” unor tarife de distribuție corect stabilite asupra bugetului de stat ar fi cu mult mai mică decât costurile pe care acesta le suportă cu subvențiile pentru energie.
În acest an, 2023, Delgaz Grid a făcut investiții record, de peste 176 de milioane de euro (872 milioane lei), din surse proprii și din fonduri europene, cu 30% mai mari față de cele de anul trecut care deja era cu investițiile acelerate. În pofida celei mai dificile crize energetice din ultimii zeci de ani, Delgaz Grid și-a continuat investițiile la cel mai înalt ritm posibil, prin contractarea de credite. Însă planurile de investiții pentru 2024 nu vor mai putea fi realizate în condițiile stabilirii tarifelor semnificativ sub inflație, compania fiind lipsită de veniturile necesare susținerii acestora.
Această decizie privind tarifele reprezintă o șansă irosită pentru România. Durata impactului negativ ar putea fi însă scurtată printr-o stabilire clară și rapidă a condițiilor care vor fi aplicate prin noua perioadă de reglementare, începând cu 2025.
Acest lucru este absolut necesar în condițiile în care, pentru al treilea an la rând, tarifele nu acoperă costurile de distribuție și nu conțin niciun fel de stimulent pentru extinderea, dezvoltarea și modernizarea rețelei.
Ca urmare, planul companiei de a continua cu investiții masive până în anul 2030 nu va mai putea fi realizat și impactul va fi cu atât mai puternic cu cât viitorul cadru de reglementare a investițiilor rămâne neclar.
O politică în domeniul energiei care nu ține cont de nevoia uriașă de investiții în rețelele de distribuție – o nevoie recunoscută și sprijinită și la nivelul Uniunii Europene – va bloca tranziția energetică și va limita drastic dezvoltarea producției de energie electrică în România. Doar investițiile în rețele vor conduce, în cele din urmă, la scăderea costurilor medii de producție a energiei.
Un cadru legislativ și de reglementare adecvat și stimulativ va încuraja operatorii din domeniu să investească pentru modernizarea infrastructurii, ceea ce va contribui la asigurarea securității energetice a României, la stabilizarea prețurilor și va stimula competitivitatea și dezvoltarea economică.
Despre Delgaz Grid
Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,2 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,37 miliarde de euro.