Tchibo Brands lansează brandul de cafea Eduscho

0
1358

 

Tchibo Brands, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața locală, lansează brandul de cafea Eduscho pentru a le oferi consumatorilor o cafea cu gust excepțional la un preț accesibil.

 

Într-o mișcare îndrăzneață, cu scopul de a aduce un nou standard în cultura cafelei din România, Eduscho vine cu promisiunea de a le oferi o experiență diferită iubitorilor de cafea. Cu o tradiție îndelungată din 1924, Eduscho intră pe piața locală și promite să ofere o cafea autentică și plină de savoare, la un preț accesibil, fiind un brand ce se definește prin simplitate, amuzament și tradiție.

 

Eduscho aduce pe piața românească o abordare revoluționară, combină tradiția și pasiunea pentru cafea, cu tehnologia modernă și standarde ridicate de calitate. Eduscho se angajează să ofere consumatorilor o gamă variată de cafea: de la cafea boabe, la măcinată și cafea instant, menținând în același timp un bun raport în ceea ce privește balanța calitate versus preț accesibil.

 

Această misiune a fost în centrul activității încă de acum 100 de ani, de când fondatorul brandului, negustorul Eduard Schopf a deschis o mică fabrică de prăjire a cafelei în portul Bremen, Germania. În prezent, la un secol distanță, cafeaua se prăjește cu aceeași pasiune și același devotament, respectându-se tradiția și totodată având aceeași viziune și valori stabilite de către fondator.

 

Eduscho este disponibil în trei variante: cafea boabe (Caffe Crema Strong cu un gust aromat și plin care reușește să te ducă cu gândul la Asia de Sud și America Latină, Espresso Clasic, un amestec de Arabica și Robusta, cu un gust puternic și o prăjire intensă, reușește să creeze momente pline de caracter și bucurie, Espresso Intenso cu un gust intens și puternic, boabele de cafea sunt prăjite după modelul italian la o culoare mai închisă pentru un gust intens și distinctiv), cafea măcinată (Classic Coffee Traditional, cu un gust plin și echilibrat, boabele aromate din Brazilia și boabele intense Robusta din Vietnam se combină pentru a oferi o experiență desăvârșită, Classic Coffee Strong, cu un gust intens și puternic datorită selecției atente și prăjirii boabelor Robusta) și cafea instant (Instant Clasic și Instant Intense).

 

„Suntem încântați să aducem Eduscho pe piața din România și să oferim consumatorilor noștri o experiență autentică care să îmbine tradiția cu simplitatea și bucuria. Suntem convinși că gustul unic va câștiga inimile iubitorilor de cafea.” (a declarat Marian Ene, General Manager Romania & Bulgaria)

 

Eduscho este mai mult decât un simplu brand de cafea, este promisiunea de a oferi momente autentice și pline de savoare, care combină pasiunea pentru tradiție, cu inovația și calitatea produselor.

 

***

Despre Tchibo Brands

 

Eduscho este o companie germană care și-a început activitatea în 1924. În mai puțin de 15 ani, compania avea deja 1.000 de angajați și livrau cafea la peste 150.000 de clienți. În 1955, Eduscho și-a deschis primul magazin în Bremen, urmat de magazine urmat de magazine în toate marile orașe germane. Începând din anul 1997, Eduscho se alătură brandului Tchibo și împreună continuă să creeze noi produse de cafea recunoscute pe piața din Europa.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here