Mihaela Vlasceanu: Teambuilding-ul, eficienta investitiei in oameni

0
972
teambuilding

„O organizatie este un sistem structurat de interactiune a oamenilor în scopul realizarii unor obiective comune. Ratiunea aparitiei si existentei organizatiilor poate fi explicata atât prin capacitatea acestora de a realiza obiectivele individuale complet, mai rapid si mai eficient, cât si prin capacitatea lor de a raspunde unor necesitati umane fundamentale.”

Mihaela Vlasceanu, Psihosociologia organizatiilor si conducerii
Team building-ul a devenit deja o tema majora pentru discutii de larg interes în cadrul companiilor de pretutindeni. Despre Team building se vorbeste din ce în ce mai des si în România ultimilor ani. Justificarea interesului pe care tema îl suscita este una fireasca. Un team building este, în esenta, un program de dezvoltare cu consecinte pozitive asupra evolutiei companiei în ansamblu. Aceasta pentru ca, pe lânga distractie si adrenalina senzatiilor tari, companiile pot oferi angajatilor o experienta de neuitat, un instrument extrem de util în dezvoltarea profesionala, o unealta a cunoasterii si dezvoltarii personale precum si a relatiilor cu ceilalti si, nu în cele din urma, un context în care simplii angajati se transforma într-o echipa capabila de performante. Privit prin prisma eficientei economice, un team building va ramâne întotdeauna o investitie eficienta, necesara si înteleapta, investitie pe care compania o va recupera prin plusul material si de imagine înregistrat datorita performantelor obtinute la nivelul echipei.

Ce este, totusi, un team building? Este, înainte de toate, un integrator de talente personale în „simfonia” grupului., un program complex, al carui design este proiectat si elaborat în urma diagnosticarii atente a nevoilor companiei client, un program prin intermediul caruia obiectivele comune ale echipei pot fi atinse prin valorificarea maxima a energiilor si capacitatilor membrilor care intra în alcatuirea ei. team building-ul este, prin definitie, un proces. Un proces menit sa îmbunatateasca simultan relatiile si raporturile dintre membrii unui grup, în scopul depasirii obstacolelor aflate în calea îndeplinirii scopului comun organizational. El se adreseaza celor care se alatura unor echipe noi, membrilor unor echipe ce parcurg un proces de schimbare, si, în general, tuturor acelor persoane care doresc sa înteleaga rolurile în echipa si mecanismele care determina performanta echipei. Structura echipei, mediul de desfasurare al activitatilor, precum si diferentele de personalitate care se manifesta între membrii echipei pot fi gestionate în cadrul unui program de team building spre conturarea unei viziuni comune si a unui set de practici unitare în rândul membrilor acesteia.

Atingerea obiectivului principal al oricarui program de team building (crearea unei echipe eficiente si performante) este facilitata de existenta a doua elemente: factorul timp si frecventa. Pentru ca acest demers sa constituie o reusita deplina, practicile internationale în materie sugereaza desfasurarea trimestriala a unui program de team building. Recomandarile sunt justificate din punct de vedere al mecanismelor de întarire a comportamentelor dezirabile în cadrul echipei si prin necesitatea sporirii remanentei acestora ca factor determinant al performantelor înalte obtinute la nivelul echipei. În tot acest timp, unul dintre obiectivele secundare ale oricarui program de team building, motivarea membrilor echipei, va fi îndeplinit si întarit permanent.
Pentru elaborarea unui program de team building este necesara stabilirea finalitatii acestuia, a obiectivului urmarit. Prezentat în-tr-o maniera sintetica, obiectivul unui team building se regaseste în raspunsul la întrebarea: „ce beneficii va obtine echipa în urma acestui proces?” Programul ofera posibilitatea lucrului în echipa (oportunitatea oamenilor de a lucra împreuna prin împartasirea de idei si cunostinte), cunoasterea si reipostazierea colegilor de echipa în diverse contexte de grup (altele decât cele supuse rutinelor zilnice), identificarea stadiilor de dezvoltare în care se gaseste echipa din componenta careia fac parte, recunoasterea efectelor dinamicii echipei si a factorilor care o fac sa fie performanta, decizia de grup, acceptarea unor standarde si norme de lucru în echipa pentru prezent si pentru viitor, asumarea rolurilor în cadrul echipei, conducerea echipei, dezvoltarea abilitatilor de comunicare individuala si de grup, cresterea încrederii individului în sine si în capacitatile echipei, crearea unui mediu de lucru armonios în cadrul companiei.

Câteva dintre metodele, tehnicile si conditiile întâlnite în abordarea unui team building:
+ Educatia experientiala (prin traire directa si nemijlocita), prin care schimbarea conduitei se datoreaza unui cumul de experiente practice asumate. Pedagogia experientiala este bazata pe mecanisme de tipul „planificare/îndeplinire/ evaluare”;
+ Angajarea individuala totala (prin implicare fizica, emotionala, intelectuala), programele fiind proiectate astfel încât sa maximizeze gradul de participare individuala si sa întareasca experienta traita;
+ Activitati antrenante (conduc la obtinerea unor rezultate concrete, masurabile);
+ Cadru de desfasurare sigur si accesibil tuturor participantilor;
Tipuri de activitati folosite în timpul unui team building:
– Ateliere interactive;
– Jocuri de rol;
– Activitati outdoor;
– Evaluari si analize în grup;
– Reflectii personale si de grup;
– Exercitii de stimulare a creativitatii;
– Indiferent de mediul de manifestare sau de industria în care actioneaza, echipele capabile de performante profesionale ridicate sunt caracterizate printr-o asumare de grup a responsabilitatilor, un leadership eficient si generarea unui nivel energetic si de încredere ridicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here