tIMOn: Bugetele de marketing de 20 ori mai mari

0
1446

Analizele tIMOn, centralizate până acum pentru cea de-a XXX-a ediție, arată că cei mai mulți jucători din piața imobiliară și-au crescut bugetele de marketing și promovare până la 20 de ori. Printuri de calitate superioară, suprafețe expoziționale mai mari, standuri de prezentare din formaturi inedite, prezentări de blocuri 3D sau chiar realitate virtuală în cel mai pur stil hollywoodian: acestea sunt „tendințele” toamnei 2016 în imobiliare.

 

La ediția tIMOn 20-23 octombrie 2016 s-au înscris deja peste 100 participanți, suprafețele rezervate fiind între 6 si 60 de metri pătrați, în condițiile în care 1 metru pătrat la cel mai mare târg imobiliar se închiriază chiar si cu 250 de euro.

 

25 de parteneri exclusivi

 

După mulți ani de parteneriat și de evenimente imobiliare care au pus pe primul loc expozanții și nevoile lor, tIMOn – Târgul Imobiliar Național însumează astăzi 25 de parteneri exclusivi și peste 40 de ansambluri rezidențiale care nu vor mai putea fi revăzute la niciun alt târg imobiliar.

 

„Am oferit această variantă de parteneriat reciproc avantajos, sub niște condiții foarte stricte de ambele părți și ne bucurăm că partenerii noștri au reușit să înțeleagă atât de bine acest produs și avantajele care le revin din utilizarea lui”, a declarat Vlad Vlăsceanu, director tIMOn.

 

„Agenția noastră a crescut extraordinar în ultimii ani și ne bucurăm că am reușit să înțelegem atât de bine piața românească. La început, când gestionam niște bugete incomparabil mai mici, alegeam să participăm la mai multe târguri imobiliare. Paradoxal, cu un portofoliu mai mare și cu bugete de promovare crescute, alegem astăzi să fim parteneri exclusivi tIMOn”, Rafaela Nebrada, Imoteca.

 

„RealTime a fost alături de tIMOn încă de la început. Am crezut în acest proiect care se reinventează la fiecare ediție, păstrându-și coloana vertebrală intactă, am apreciat dăruirea pentru piața imobiliară pe care a demonstrat-o în special în perioada de criză și, nu în ultimul rând, este un parteneriat care ne avantajează și pe care alegem să-l susținem în continuare drept mulțumire”, Cristina Roșca, Managing Partner RealTime.

 

„Fiecare persoana din Real-Sol‎ vine cu o experiență vastă în marketing și promovare imobiliară și implicit în târguri. Am ales să fim parteneri exclusivi tIMOn pentru că echipa noastră merita leaduri valide, contacte care să poată fi lucrate. Oricine are experiența unui astfel de eveniment știe că necesită eforturi de echipă imense și că satisfacția muncii bine făcute este o condiție sine qua non pentru oamenii de vânzări”, Shimon Galon, Director General Real-Sol.

 

targul-imobiliar-timon-2016-300x160se va desfășura în perioada 20-23 octombrie 2016, în Piața Constituției din capitală și va fi cel mai mare eveniment de profil al anului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here