Tirbușoane de colecție pe timbrele celei mai noi emisiuni Romfilatelia

0
1751

Cel mai recent proiect marca Romfilatelia aduce în atenția publicului o tematică interesantă și originală, tirbușoanele, prezentate prin prisma pasiunii de a colecționa, într-o ilustrare grafică deosebită.

Plăcerea de a colecţiona este una specială, care presupune, printre altele, simțire, entuziasm, dar mai ales consecvenţă. Cea mai mare colecție de tirbușoane din lume bifează aceste aspecte, se află în București și a fost certificată de către Guinness World Records în 2015, ajungând să depășească, între timp, 26.000 de piese diferite.

Șapte dintre aceste piese se regăsesc în noua emisiune de mărci poștale Colecții românești: Tirbușoane (I), disponibilă începând de marți, 18 octombrie a.c., în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Tirbușoanele reproduse pe timbrele emisiunii se disting prin principiul tehnic de scoatere a dopului, prin aspectul estetic sau o combinație între cele două, dar și printr-o variație extraordinară a patentelor, a design-ului și a materialelor din care sunt confecționate.

Astfel, pe timbrul cu valoarea nominală de 1,80 lei este reprezentat un tirbuşon artistic de provenienţă italienească, ce îl întruchipează pe zeul Bacchus în ipostază de copil, încălecând un butoi, bând vin şi petrecând împreună cu doi satiri. Se estimează că a fost creat în secolul XIX.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei este prezentat un tirbuşon colivie ce datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Modelul este franţuzesc şi reprezintă unul din cele mai vechi tipuri de astfel de instrumente. Tirbuşoanele colivie sunt foarte rare şi sunt făcute din fildeş, lemn, fier sau argint. Piesa ilustrată este executată dintr-o foaie subţire de metal, rulată şi lipită prin alămire.

Marca poștală cu valoarea nominală de 2,70 lei ilustrează un tirbuşon mecanic a cărui valoare este dată, în mare parte, de provenienţa metalului din care a fost realizat. Acesta a fost făcut din piciorul de metal al vechiului pod al Londrei, construit în 1176 şi demolat la începutul anilor 1830. Este inscripţionat: „Făcut din piciorul de fier ce a fost luat dintr-un stâlp ce a stat 656 de ani în fundaţia vechiului Pod Londonez, de către I. Ovenston, Strada Gt. Titchfield 72, Londra”.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,50 lei este reprodus un tirbuşon pliabil tip „picioare de damă”. Acest tip de tirbuşoane a început să fie produs în Germania încă din anul 1873 şi a cunoscut o mare varietate de materiale şi combinaţii de culori. Această versiune rară, cu cizmele întoarse spre interior, în sens opus pieselor obişnuite, a fost patentată în anul 1894 în Germania şi este inscripţionată pe tijă „D.R.G.M. 28284”.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei este reprezentat un tirbuşon dublu levier , în formă de bufniţă, ce este printre cele mai căutate tirbuşoane americane ale secolului al XX-lea. A fost produs şi patentat în data de 26 aprilie 1938 de Richard G. Smythe. Pentru extragerea dopului de plută, este necesară apăsarea celor două braţe ale levierului până când acestea sunt lipite de corpul tirbuşonului.

Marca poștală cu valoarea nominală de 8 lei ilustrează un tirbuşon produs în a două jumătate a secolului al XIX-lea, în Olanda. Acesta este confecţionat din argint şi întruchipează un îngeraş sau heruvim.

Coliţa emisiunii, cu timbrul având valoarea nominală de 16 lei, ilustrează un tirbuşon tip „ chelner ”, ce este inscripţionat, devenind astfel un suport publicitar pentru un tip de apă minerală şi pentru fabrica lui Georg Fleischer din Braşov.

Emisiunea este completată de un set de două plicuri prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 timbre cu tȇte bȇche, minicoala de 13 timbre + 2 viniete, minicoala de 8 timbre + 1 vinietă, colița nedantelată și colița nedantelată specială (în album filatelic ).

Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 250 de exemplare și echipat cu colița nedantelată a emisiunii, având atașată o manșetă ilustrată cu elemente grafice în folio aur și setul de două plicuri prima zi, având ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio aur. Fiecare element este numerotat de la 001 la 250.

Despre Romfilatelia

Romfilatelia este societatea specializata in emiterea si comercializarea marcilor postale romanesti, precum si a produselor filatelice speciale. Existenta noastra este dedicata atat dezvoltarii prestigiului si studiului filateliei romanesti, cat si constientizarii valorilor Romaniei pe plan intern si international.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here