Top Factoring a fost achiziționată de către Intrum Justitia AB, liderul european în domeniu

0
1442

 

  • RC2 realizează 16,29 milioane de euro profit față de costul total al investiției;

  • Fondul dorește să își continue activitatea în sectorul serviciilor financiare, printr-o nouă achiziție.

Fondul de investiții Reconstruction Capital II Ltd anunță faptul că achiziția companiei de recuperare de creanțe Top Factoring și a portofoliului de creanțe neperformante deținut prin Glasro Holdings Limited de către Intrum Justitia AB, companie lider european în domeniu, a fost finalizată.

În acest sens, RC2 a încasat ieri 12,83 milioane euro și urmează să mai încaseze 0,28 milioane pe 4 mai 2017. RC2 va primi în total 13,11 milioane euro. Luând în calcul și dividendele încasate pe perioada de deținere a acestei investiții, RC2 a realizat un profit total de 16,29 milioane euro față de costul investiției care a fost de 3,5 milioane de euro.

Sunt încântat de faptul că RC2 și Intrum au reușit finalizarea tranzacției într-un termen atât de scurt de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare la sfarșitul lui martie. Încheierea acestei tranzacții a fost o condiție precedentă pentru investiția RC2 în Telecredit, investiție care a fost de asemenea finalizată astăzi. Astfel, RC2 va continua să acționeze în sectorul de servicii financiare, sector în care echipa de investiții a RC2 are un istoric demonstrat de performanță și know-how. Sunt convins că Telecredit va reprezenta pentru RC2 o platformă optimă de dezvoltare în sectorul de creditare pentru consumatori și că acest parteneriat va conduce activitatea Telecredit către o nouă etapă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here