Tot ce trebuie să știi despre implanturile dentare în 2023: Ghid bazat pe un studiu de piață comandat de Dental Excellence

0
724

 

Studiul de piață realizat de către AHA Moments la comanda Dental Excellence  – Centru de implantologie şi estetică dentară din Bucureşti a investigat obiceiurile românilor privind vizita la stomatolog și potenţialul implantului dentar în rândul persoanelor cu dinţi lipsă.

Cu un obiectiv principal de a identifica factorii care îi determină pe pacienți să ia decizia de a beneficia de tratamentul cu implant dentar, dar şi barierele exprimate când vine vorba de alegere, studiul a implicat un eșantion de 500 femei și bărbați, cu vârste între 35 și 65 de ani, din București și Ilfov, cu venituri pe gospodărie de peste 5.000 RON și care au apelat la servicii dentare în ultimele 12 luni.

 

Obiectivele principale ale studiului realizat la finalul anului 2022 au fost următoarele:

  • Înţelegerea pacienţilor care au vizitat medicul stomatolog în ultimul an, vizând principalele probleme cu care se confruntă, alături de serviciile stomatologice accesate.
  • Descoperirea factorilor care i-ar determina să meargă la dentist – în rândul persoanelor care nu merg la stomatolog în mod regulat şi identificarea principalelor bariere.
  • Identificarea principalelor surse de informare, a motivaţiilor şi a principalelor criterii în luarea deciziei de realizare a unui implant dentar.

 

57% dintre respondenţi au dinţi lipsă

Cercetarea a dezvăluit că 69% dintre respondenți vizitează medicul stomatolog cel puțin o dată pe an, iar 57% dintre aceștia au dinţi lipsă.

Pentru cei care au nevoie de un tratament de înlocuire a dintelui, studiul a arătat că implantul dentar este preferat de 48% dintre pacienți, în timp ce doar 7% dintre persoanele cu dinti lipsa mai sunt dispuse să apeleze la o proteză mobilă. Implantul dentar este o opțiune populară, cu un grad ridicat de satisfacție şi care beneficiază de o durată de viață îndelungată și un aspect fizic îmbunătăţit.

 

58% din carii duc la pierderea dintelui

Majoritatea pacienţilor se confruntă cu probleme cauzate de cariile dentare (87%). Tratamentele de canal (63%), durerea dinţilor (59%) şi placa bacteriană (55%) sunt şi acestea probleme frecvent întâlnite. Durerea de dinţi şi alte probleme care pot duce la pierderea dinţilor sunt cele care rămân într-o mare măsură netratate.

Rezultatele studiului sunt impresionante: 58% din carii duc la pierderea dintelui.

 

Buget mediu alocat

63% dintre persoanele cu dinţi lipsa consideră că nu își permit o soluție fixă pentru a înlocui dintele pierdut, ceea ce poate duce la complicații ulterioare, precum problemele de masticaţie și pierderea încrederii în sine. Implantul dentar conduce la un grad de satisfacţie foarte ridicat în rândul pacienţilor care au ales acest tip de tratament, având ca beneficii principale înfăţişarea fizică îmbunătăţită (aspect emoţional). De asemenea  pacienţii conştientizează şi avantajele funcţionale ale implantului: durata de viaţă îndelungată, neafectarea dinţilor vecini şi capacitatea de a mânca fără probleme.

Bugetul mediu alocat de pacienţi pentru un implant dentar este de 3085 RON.

 

Mituri vs. Adevăr despre tratamentul cu implant dentar

În ceea ce priveşte alegerea altor metode de înlocuire a dinţilor, 25% dintre pacienţi au afirmat că sunt de părere că procesul de realizare a implantului este complicat, iar 24% se tem că organismul lor nu va tolera implantul. Intoleranţa este mai degrabă un mit, implantul dentar fiind 100% biocompatibil cu organismul uman: acesta este realizat din titan, care nu cauzează reacţii adverse, iar rata de succes este de peste 95%. Implanturile dentare reprezintă cea mai modernă soluţie de înlocuire a spaţiului edentat, în completă siguranţă.

 

11% respondenţi au avut experienţe dezagreabile în trecut la dentist

Studiul mai arată şi că 11% dintre respondenți au avut experiențe neplăcute în trecut in cabinetul stomatologic, ceea ce reprezintă o barieră în frecventarea serviciilor dentare. Dental Excellence a identificat principalele argumente pentru a combate cu succes frica pacienţilor, precum: aparatura medicală modernă, abordarea onestă prin explicarea detaliată a planului de tratament, gamă variată de servicii dentare inclusiv pentru probleme complexe, echipă multidisciplinară de medici stomatologi, coordonator medical cu experienţă, modalități variate de terapie a durerii, metode de sterilizare avansate, igienă și curățenie.

 

Profilul pacientului conştiincios

Populația matură (55-65 ani) reprezintă profilul conştiincios, care merge la dentist la fiecare 6 luni, având și un statut social ridicat (venit mare și educație ridicată) care susține această activitate.

 

Concluzii

În concluzie, studiul de piață realizat de Dental Excellence – Centru de Implantologie şi Estetică Dentară oferă informații valoroase despre obiceiurile de vizitare ale stomatologului și potențialul implantului dentar. Rezultatele evidențiază nevoia unei informări mai bune și mai eficiente a pacienților în legătură cu opțiunile de tratament disponibile, inclusiv cu privire la beneficiile și costurile implicate. De asemenea, şi în cadrul acestui studiu se confirmă că tratamentul cu implant dentar este o soluție cu un grad ridicat de satisfacție pentru pacienți, cu beneficii semnificative în îmbunătățirea sănătăţii şi a aspectului fizic.

 

„Rezultatele studiului de piață ne-au oferit o imagine clară asupra stării sănătății orale a populației și asupra preferințelor în materie de tratamente dentare. Am reconfirmat că există o problemă majoră cu pierderea dinților, cauzată de carii și alte afecțiuni netratate la timp, și că implantul dentar este cea mai dorită opțiune de restaurare a funcției și aspectului dintilor. În același timp, am identificat și principalele obstacole care îi împiedică pe pacienți să acceseze acest tip de tratament: costul ridicat, frica de durere și anumite mituri despre implantul dentar. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor și dorințelor pacienţilor noștri utilizăm tehnologii avansate și sigure, care reduc disconfortul și riscurile intervențiilor şi oferim posibilitatea de plată în rate. Lucrăm în continuare la campanii de informare și educare cu privire la avantajele implanturilor dentare și la importanța prevenției. 

Ne concentram în mod constant pe satisfacția pacienţilor și pe îmbunătățirea calităţii serviciilor pe care le oferim. Avem convingerea că aceste acțiuni vor uşura decizia unui număr cât mai mare de oameni să apeleze la tratamentul cu implant ca soluție optimă pentru recuperarea funcționalității și esteticii orale.” declară Daniel Caragea, Managing director Dental Excellence.

 

Despre Dental Excellence – Centru de Implantologie şi Estetică Dentară

Clinica Dental Excellence reuneşte o echipă de medici experimentați, coordonată de Dr. Luisa Caragea, specialist în implantologie dentară, cu peste 20 de ani de experiență și peste 5.000 de implanturi dentare inserate cu succes. Oferă planuri de tratament personalizate, prezentate transparent și cu o abordare onestă, cu scopul de a reda fiecărui pacient zâmbetul și sănătatea orală şi de a construi o relaţie pe termen lung. Clinica dispune de propriul centru de radiologie pentru un diagnostic foarte exact, realizate în condiții de siguranță și confort pentru pacient. Echipamentele moderne și implanturile de ultimă generație fac parte din portofoliul vast de servicii stomatologice oferite de Dental Excellence.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here