Dr. Iurii Munteanu – originar din Republica Moldova – este medic primar de chirurgie generalã, dar și medic specialist de chirurgie plasticã și microchirurgie reconstructivã. Domnia-sa lucreazã atât în București, cât și Ploiești, unde este director medical la un spital privat. Am încercat sã aflu de la dr. Iurii Munteanu mai multe informații despre activitatea sa profesionalã, dar și despre modul în care reușește sã fie și alãturi de familia sa.
Care sunt competențele dvs chirurgicale?
De-a lungul timpului, mi-am propus sã pãtrund mai adânc în tainele chirurgiei. Astfel, m-a pasionat în mod special o chirurgie ceva mai puțin agresivã, chirurgia minim invazivã. ªi am obținut competențe în chirurgia laparoscopicã, iar ulterior am mers si cãtre domeniul de endoscopie digestivã, unde am dobândit și competențe de endoscopie digestivã diagnosticã, ulterior și endoscopie digestivã terapeuticã. Am mai obținut competențe și în domeniul chirurgiei oncologice, dar și în a doua specializare – în chirurgie plasticã și microchirurgia constructivã.
Aveți o activitate medicalã și în privat…
Da, am o firmã de profil și, astfel, am contracte cu spitale atât din București, cât și din afara Capitalei. În special, activez și în cadrul unui spital din Ploiești unde, în paralel cu activitatea mea chirurgicalã, dețin și funcția de director medical.
Majoritatea oamenilor considerã cã trebuie sã ai anumite abilitãți naturale, pentru a deveni chirurg, iar asta nu se învațã la facultate. De exemplu, dacã leșini când vezi sânge, nu prea poți sã fii medic, în general. Ce pãrere aveți?
Da și nu… Sã știți cã nu este chiar așa! Sunt mulți chirurgi care au leșinat prima datã când au vãzut sânge sau când au avut contact cu vreo secreție biologicã provenind de la pacient, de exemplu. Suntem ființe umane și, sigur cã atunci când pui mult suflet, multã încredere sau multã pasiune în ceea ce faci, inevitabil ai emoții. Aceste emoții, uneori, pot sã te copleșeascã și chiar sã te ducã la o situație de leșin. Nu este ceva nefiresc, mai ales pentru un tânãr, la început de carierã. Dar, nu putem spune cã toți care leșinã când vãd sânge, nu pot deveni medici. Acest lucru nu se învațã la facultate, dar se poate educa, în timp, dacã tu chiar dorești sã fii medic!
Cât de recunoscutã în stãinãtate este școala noastrã de medicinã?
Este recunoscutã, pentru cã, vedeți, noi ne-am bazat nu atât pe metodele de diagnostic tehnice, paraclinice, cât ne-am bazat, în mare parte, pe relația noastrã cu pacientul, pe examenul clinic, care în ultimii ani pierde mult din valoarea sa, pentru cã majoritatea tinerilor, imediat ce au luat contact cu un pacient, se îndreaptã cãtre mijloace de investigație paraclinice, care – da! – ne ajutã foarte mult, uneori sunt foarte exacte, dar presupun costuri mari și timp suplimentar, atunci când nu reușim sã le selectãm cum trebuie. Pentru cã, dacã suntem bine pregãtiți clinic, le vom selecta bine, iar din zece investigații vom alege trei, care vor fi suficiente pentru a putea stabili un diagnostic. Este și avantajos economic, pânã la urmã, cã poți sã ajungi la același punct, dar cu costuri mai mici.
Astfel, încet-încet, ne-am dobândit un renume…
Exact! În acest fel, îți creezi un renume, iar dacã renumele este creat corect, dupã criterii clare, atunci este și de duratã. Acum, existã și diverse modalitãți de promovare, chiar promovare agresivã pe rețelele de socializare, pe Internet, prin care ajungi sã fii cunoscut imediat, dar nu se știe cât dureazã, cât rãmâi în memoria oamenilor. Când am început medicina, nu exista decât sistemul public de sãnãtate. ªi acolo încercam sã ne creãm un renume doar pe niște principii morale. Ne bucuram atunci când eram apreciați și atunci când un pacient te cãuta în mod special. Ulterior, sigur cã s-au adãugat alte elemente. A apãrut sistemul privat de sãnãtate și atunci am înțeles cã imaginea asta poate sã funcționeze și în avantajul propriei persoane, pentru cã, dacã ai o imagine bunã, imaginea unui medic de încredere, iar pacienții te vor cãuta și vei putea sã aplici cunoștințele tale, vei putea și sã demonstrezi, poate, toate capacitãțile, la un nivel mai înalt. Asta s-a întâmplat mai ales în perioada în care am ajuns la o maturitate chirurgicalã. Așa este în acest domeniu: la început suntem mai entuziasmați, dar cu o experiențã mai micã; ulterior, experiența crește și apare și acel sentiment de încredere în propriile tale puteri și – dacã ai tot respectul fațã de pacienți – atunci, cu siguranțã vei fi un doctor cãutat. Iar asta face bine și firmei pe care o reprezinți, ca sã spun așa!
Cum se desfãșoarã actul medical în alte țãri europene?
Îmi vin pacienți care au fost în Franța, în Germania, ori în Anglia. Chiar recent am avut pacienți care au venit din Anglia în sistem privat, la spitalul din Ploiești. Mi-au spus cã, acolo, s-au adresat unei instituții medicale, dar nu au primit nici un diagnostic prezumtiv, cu toate cã și-au fãcut și acolo investigații.
Deci, este mai bine în România!
Din acest punct de vedere, da, pentru cã, vedeți, serviciile medicale sunt relativ ieftine la noi, iar sistemul nostru social permite chiar și pentru persoanele neasigurate sã aibã asistențã medicalã într-un spital public, astfel încât sã i se stabileascã un diagnostic cel puțin prezumtiv.
În cazul unui medic angajat la un spital, existã – în general – binomul serviciu/casã. La dvs. este și partea legatã de omul de afaceri, calitatea de antreprenor în domeniul medical. Practic, sunteți 3 într-unul, dacã pot spune așa! Cum reușiți?
Da, așa este, dar vedeți, am și eu un contabil, am angajat, acum este mai simplu! Normal cã, de fiecare datã, îmi trebuiesc niște calcule, niște idei, viziuni. Atunci când accepți un contract cu o instituție oarecare, te gândești și la evoluția relațiilor respective! Nu poți sã mergi doar pentru un caz, pentru a încasa niște bani. Este vorba despre o relație care se clãdește treptat, de o echipã care vine în spatele tãu, pentru cã nu se poate de unul singur și atunci necesitã o bunã gândire vis-a-vis de motivația pe care o avem cu toții.
Mai aveți timp de viațã personalã?
Am, bineînțeles! Soția este și ea medic și, este mai simplu, atunci când ambii parteneri au aceeași ocupație. Am și un fiu, care este student la Medicinã și sigur cã mai trebuie sã mã mai ocup și de el, mai avem discuții pe teme medicale, iar de douã ori pe sãptãmânã ieșim împreunã la o salã de forțã!
Ce pasiuni aveți?
Îmi place, de exemplu, iarna, sã schiez. ªi reușesc împreunã cu familia sã ajung în locuri în care sã pot schia, prin țarã – Sinaia, Bușteni, Predeal – sau în afarã. Iar fiul meu mã susține în pasiunea mea. Pe de altã parte, dacã nu eram chirurg, cred cã mã fãceam tâmplar! Îmi place sã meșteresc prin casã. Chiar am destule lucruri fãcute de mine. Îmi mai place sã restaurez mobilã și chiar am câteva obiecte prin casã gãsite la dezmebrãri și pe care am reușit sã le aduc la o formã aproape nouã!
/ Gabriela Neagu
