București, 19 aprilie 2023: Tuborg a lansat noua campanie de imagine, Împreună schimbăm perspectiva, inspirată de eticheta înclinată a brandului. Campania reflectă atitudinea neconvențională Tuborg și vine ca o invitație de a privi lucrurile dintr-o nouă perspectivă, departe de limitări și constrângeri.
„Activăm pe o piață extrem de dinamică, care de la un sezon la altul este supusă unor noi provocări. Este important să îmbinăm creativitatea cu cerințele publicului, să rămânem același brand emblematic, cu o istorie în spate, dar cu o viziune fresh, actualizată constant prin campanii relevante, care să ne sporească notorietatea și să creeze acea diferență specifică atât în fața competiției, cât și în fața consumatorului. Campania Împreună schimbăm perspectiva vine să întărească faptul că Tuborg își exprimă prin fiecare concept lansat conexiunea cu tot ce este modern, în continuă schimbare, menținând, totodată, legătura cu valorile sale universale, care au consacrat această marcă. Mesajul pe care dorim să-l transmitem este să ne luăm libertatea de a transforma fiecare zi așa cum ne dorim și de a ne lăsa să trăim experiențe noi”, a declarat Mihaela Hristea, Vicepreședinte Marketing Tuborg România.
„Dorința de explorare, spiritul tânăr și inovația fac parte din ADN-ul brandului Tuborg. Numeroase inovații au marcat istoria Tuborg, câteva dintre acestea fiind capacul easy open și folia de protecție din aluminiu de pe doze. Eticheta înclinată este o declarație a brandului de a privi mereu lucrurile dintr-o altă perspectivă și de a fi perseverenți în a îmbunătăți experiența consumatorilor Tuborg. Această campanie reflectă cu succes mentalitatea Tuborg, pe care o transpunem în toate acțiunile, activitățile și materialele de comunicare”, susține Sorin Buzea, Brand Manager Tuborg.
Spotul reflectă manifestarea entuziasmului odată cu trăirea experienței Tuborg, împărtășind, totodată, celor din jur curiozitatea de a descoperi aceste emoții odată cu savurarea unei beri. Lumea celor care țin în mână o bere Tuborg este marcata de noua perspectivă, iar cei care nu împărtășesc aceste experiențe sunt prinși în monotonia fiecărei zile.
Campania este prezentă online și offline, în diverse execuții. Spotul TV poate fi urmărit aici.
###
Contact media:
Andreea Cohuț, PR manager WefflerMark
[email protected], (+40) 740 052 831
Despre Tuborg România (URBB)
Tuborg România este unul dintre cei mai mari producători de bere de pe piaţa locală și singurul berar din București dezvoltat printr-o investiție greenfield. Tuborg România are un portofoliu format din mărci premium și superpremium, internaționale și românești, care include și o selecție variată de beri speciale. În prezent, portofoliul include: Tuborg, Carlsberg, SKOL Original, Holsten, Guinness, Kilkenny, Weihenstephaner, Grimbergen, Kronenbourg 1664 Blanc, Bucur, Somersby, precum şi Granini pe piaţa băuturilor răcoritoare.