TVA de 5% si neimpozitarea pensiilor n-au fost uitate de Guvern

0
914
monede_maini

monede_mainiCele doua legi votate in Camera Deputatilor, privind TVA de 5% la alimente si neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei, nu sunt in vigoare la acest moment si nici nu vor fi avute in vedere la constructia bugetului pe 2011, deoarece ar genera o crestere importanta a deficitului, a afirmat premierul Boc.

 

„Asteptam decizia presedintelui Traian Basescu, de promulgare sau nepromulgare a acestor legi, dupa care Guvernul va gasi solutii pentru a ramane in cifrele bugetului pe 2011”, a afirmat Boc, la postul public de radio.

Plenul Camerei Deputatilor a adoptat recent un proiect de lege initiat de parlamentari PSD, PC si PNL prin care TVA scade de la 24% la 5% pentru paine, carne, lapte, ulei si zahar.

In aceeasi zi, Camera Deputatilor a adoptat si o propunere legislativa a deputatului PDL Mircia Giurgiu de modificare a Codului Fiscal, care prevede ca „venitul impozabil lunar din pensii se stabileste prin scaderea din venitul din pensii a sumei de 2.000 de lei neimpozabile lunare”.

Surse guvernamentale au declarat, saptamana trecuta, agentiei MEDIAFAX ca presedintele Traian Basescu a promis oficialilor FMI din misiunea de evaluare a acordului stand-by ca nu va promulga aceste doua legi.

„Guvernul nu cauta solutii pentru compensarea veniturilor care nu s-ar incasa prin aplicarea TVA redusa la alimente sau neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei, pentru ca FMI nu le ia in calcul. Cei de la FMI au primit asigurari de la presedintele tarii ca ambele legi nu vor fi promulgate si vor fi retrimise Parlamentului”, au spus sursele citate. (Sursa: Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here