UE – creste rolul Agentiilor de dezvoltare regionala

0
1085
conferinta-dank

conferinta-dankContextul actual international, si in principal, cel european, este in continuare marcat de cautari si zbateri pentru identificarea unor solutii concrete, menite sa puna capat crizei. in acest sens, orice initiativa, venita chiar si de la nivel regional, care sa informeze si sa propuna solutii, este una salutara.

Astfel, Centrul regional Europe Direct Transilvania de Nord, Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Vest si partenerii Asociatia Profesionistilor in Presa Cluj, Europe Direct Allier si UBB Radio Online au organizat un training pentru jurnalistii din regiunea de NV a Romaniei, pe doua mari teme: „Proiectele REGIO – de la idee la succes” si „Redresarea economica si sociala in Uniunea Europeana”.
In cele doua zile de desfasurare (25 – 26 martie), 21 de jurnalistii sositi la Cluj-Napoca din regiunea de NV (mai exact, judetele Cluj, Bihor, Salaj, Maramures, Satu-Mare) au avut prilejul sa asiste la intalniri si dezbateri cu personalitati din mediul academic (profesorul Vasile Puscas, fost negociator-sef pentru aderarea Romaniei la UE; fostul ministru de Finante, profesorul in economie, Daniel Daianu) din mediul privat, (Directorul general al Bancii Transilvania (BT), Robert Rekkers), din structuri guvernamentale (consilierul personal al premierului Emil Boc, fost europarlamentar, Adreea Paul Vass) jurnalista franceza, Théodora Yonkova, (journalist regiunea Allier – Franta); Adrian M. Popa, presedintele APPC.

In prima zi de dezbateri, Directorul general al ADR NV, Claudiu Cosier a incercat sa ii familiarizeze pe jurnalisti cu ceea ce inseamna „proiectele REGIO”. Aceasta, din dorinta de face mai accesibil subiectul mentionat. Scopul: o mai buna intelegere a acestui subiect va genera o mai buna informare, prin intermediul presei, a ceea ce sunt Proiectele REGIO, ce presupune implementarea lor, care este beneficiul implementarii acestor proiecte, etc.

„Cresterea gradului de accesare a fondurilor europene, respectarea proiectelor si elaborarea de politici ale dezvoltarii regionale sunt singurele sanse ale Romaniei de iesire din criza”, au concluzionat expertii care au conferentiat la Cluj.
Dintre cei care au conferentiat singurul mai optimist a fost Directorul general al Bancii Transilvania (BT), Robert Rekkers. Acesta a declarat ca „in urmatoarele sase luni se va relua creditarea, iar semnalul va veni dinspre companii. “Problema creditarii nu este la Banca Nationala, ci la oameni. Frica de criza a redus apetitul pentru risc, pentru credite, insa acesta incepe sa revina”.

Mai rezervat s-a aratat insa in aprecieri profesorul Vasile Puscas. El a fost de parere ca „sansele de crestere a absorbtiei fondurilor europene sunt minime”. Motivul: „cheltuielile guvernamentale, care aveau menirea de a stimula economia, s-au dovedit ineficiente; in Romania, strategiile se fac la intamplare si nu avem politici de dezvoltare regionala; autoritatile de management au fost acreditate abia la sfarsitul anului trecut, la trei ani de la integrarea in UE”.

La randul sau, Daniel Daian si-a exprimat dezamagirea ca, desi „factorul-cheie de relansare economica a Romaniei o reprezinta absorbtia fondurilor europene”, in fapt, tara noastra a inregistrat cel mai redus grad de absorbtie a acestor fonduri din intreaga Uniune” (abia 10%). Daianu a afirmat ca „studiile realizate in UE indica faptul ca, daca Romania va reusi sa atraga aceste fonduri pana in 2013, atunci ajutorul se va resimti printr-o crestere a PIB cu 11,8%, a productivitatii cu 7% si o reducere a somajului cu 5%.

„Cea mai importanta proba pentru tara noastra va fi lansarea unor proiecte de anvergura, care sa antreneze acesti bani si sa contribuie la dezvoltarea regiunilor-cheie. Telefoanele mobile nu se pot transporta numai cu avionul. Avem nevoie si de autostrazi”, a subliniat Daianu, referindu-se la cele doua investitii de pe teritoriul Clujului, fabrica Nokia si Autostrada Transilvania.

Initiativa ADR NV nu este prima de felul acesta. in 2009, ADR Nord-Vest si Centrul regional Europe Direct Transilvania de Nord au organizat doua traininguri pentru jurnalistii din regiune.

In anul trecut, participantii au fost specializati pe temele „Alegerile pentru Parlamentul European” (martie) si „A 20 aniversare a caderii Cortinei de Fier” (septembrie) .

Intre traineri s-au numarat atunci Sorin Ionita, director de cercetare, Societatea Academica din Romania; Mircea Maniu, profesor universitar UBB Cluj; Rares Niculescu, europarlamentar; Roxana Morea, consilier de presa, Reprezentanta Comisiei Europene in Romania; Federico Grandesso, jurnalist, Reprezentanta Regiunii Veneto la Bruxelles; Claudiu N. Cosier, director general ADR Nord-Vest; Emil Hurezeanu, analist politic; Iulian Fota, consilier prezidential, seful Departamentului Securitatii Nationale; Marius Oprea, fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului; Marian Voicu, realizator emisiuni TVR; Cristian Ivanes, realizator emisiuni Radio Cluj; Peter Eckestein Kovacs, consilier prezidential.
 
 
Sorina Bruj
Dank Media, reprezentant regional Business Adviser-Business Point

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here