Un spectacol de neuitat la “Ziua Lacului Siriu”

0
773

Duminica, 2 septembrie a avut loc a doua editie a evenimentului “Ziua Lacului Siriu” – o initiativa care a contribuit la promovarea valorilor si a obiectivelor turistice din zona Buzaului.

Traditiile locului au fost aduse in fata publicului prezent, care a luat contact cu elemente din cultura autohtona, un punct important in atractivitatea Romaniei ca destinatie turistica. in weekendul trecut, turistii au parasit aglomeratia sufocanta a metropolelor pentru o gura de aer curat, un show incendiar cu Directia 5 – trupa de suflet a muzicii romanesti, mancarea sanatoasa, voie buna  si, nu in ultimul rand, ineditul zonei.

Organizatorul evenimentului a fost Fundatia Karitas, iar proiectul a fost finantat prin Regio – Program Operational Regional 2007-2013, axa prioritara 5 – Dezvoltarea durabila si promovarea turismului, 53 – Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare in scopul cresterii atractivitatii Romaniei ca destinatie turistica.

„Ziua Lacului Siriu a fost o adevarata sarbatoare de muzica si voie buna! Ne bucuram sa vedem ca oamenii au raspuns pozitiv invitatiei noastre. Numarul celor prezenti la eveniment a crescut considerabil fata de editia de anul trecut si acest lucru ne bucura enorm. Oamenii au demonstrat ca iubesc aceste meleaguri buzoiene si nu rateaza nici o ocazie de a petrece cateva clipe in mijlocul naturii.” – a declarat Ranja Alexandru, Fundatia Karitas.

Participantii la festival au avut parte de multe surprize pregatite de organizatori, jocuri si concursuri cu traditie in zona si au ascultat povesti si legende despre lacul in numele caruia a fost mare sarbatoare. Spectacolul a inceput printr-o parada a costumelor populare buzoiene,  s-au prezentat spectatorilor cele mai frumoase cantece si dansuri populare muntenești din zona Buzaului, iar copiii nu s-au plictisit pentru ca organizatorii au pregatit pentru ei concursuri si activitati interactive pe apa. Cei prezenti la eveniment au fredonat, cu mic, cu mare, fiecare melodie alaturi de Directia 5 si s-au bucurat de un spectacol de neuitat.

Turistii au petrecut in mijlocul naturii, s-au bucurat de peisaje mirifice, aer curat, miros de rasina si locuri de poveste. Acestia au descoperit de la oamenii locului, traditii si legende care nu se gasesc nicaieri scrise. Cei care au lasat deoparte canicula si poluarea marilor orase au beneficiat de un scaldat racoros in apele lacului Siriu, de o baie de soare, de o plimbare cu pluta pe undele albastre-verzui ale misterioaselor adancuri sau au pescuit, lacul fiind populat cu scobari, carasi, pastravi, crapi sau cleani.

Lacul de acumulare Siriu este amplasat pe cursul superior al raului Buzau, in zona localitatii Siriu, la jumatatea drumului dintre Brasov si Buzau – o intindere de apa infinita, in toate nuantele de albastru si verde.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here