Una din trei gravide din medii dezavantajate nu merge la control medical în timpul sarcinii. 18% dintre gravidele incluse în studiu au între 13 și 17 ani

0
871

 

Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației OMV Petrom, derulează un amplu program de susținere a gravidelor, nou-născuților și medicilor de familie din mediul rural

 

București, 20 noiembrie 2023: Peste o treime dintre gravide nu au fost la control ginecologic în timpul sarcinii, în principal din cauza lipsei de acces la servicii medicale; jumătate dintre gravidele care au beneficiat de evaluare medicală menționează că analizele / ecografiile / consultațiile nu au fost gratuite. Din totalul gravidelor participante la studiul Salvați Copiii, 18% sunt gravide cu vârsta între 13 și 17 ani. Datele INS pentru 2021 arată că în mediul rural, rata mortalității infantile este mult peste cea din mediul urban – 6,5 față de 4,2 la mia de copii născuți vii – cauzele majore fiind accesul îngreunat la servicii medicale și slaba dotare cu aparatură medicală a cabinetelor medicale.

 

Pentru a marca Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației OMV Petrom, a propus dezbaterea “Sănătatea mamei și a copilului în mediul rural“. Evenimentul a avut loc la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, la care au participat Ministrul Sănătății, Profesor Universitar Dr. Alexandru Rafila, Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,              Dr. Andrei Baciu, Președinta Colegiului Medicilor din București, Profesor Universitar Dr. Cătălina Poiană, alături de Conferențiar Dr. Mihai Craiu, Președintele Executiv Salvați Copiii, Gabriela Alexandrescu, Președinta Fundației OMV Petrom, Ana Maria Mihăescu, medici de familie, moașe, precum și experții locali Salvați Copiii care lucrează direct cu mamele și copiii dezavantajați din mediul rural.

 

În cadrul dezbaterii au fost prezentate principalele date ale anchetei sociologice[1] efectuate în rândul gravidelor dezavantajate, care arată că:

 

  • Una din 10 gravide nu a fost la control la medicul de familie în timpul sarcinii.
  • 34% dintre gravide nu au fost la control la medicul ginecolog în cazul sarcinii curente din cauza lipsei banilor sau din cauza distanței mari până la primul cabinet.
  • 50% dintre gravidele care au fost la control la medicul ginecolog în timpul sarcinii menționează că analizele, ecografiile, consultațiile nu au fost gratuite.
  • 70% dintre gravide afirmă că nu au utilizat nici o metodă contraceptivă până în prezent.

Distribuția unităților medicale și a medicilor în România este inegală între zonele rurale și cele urbane, iar numărul de medici de familie scade constant în rural. Doar 47% din localități au suficienți medici de familie și 328 de comune nu au medic de familie.

 

„În zonele rurale, existența medicului de familie și a unui cabinet medical reprezintă singura șansă pentru a primi îngrijire medicală la timp. Având în vedere numărul mic de medici de familie din zonele rurale, aceștia sunt nevoiți să asiste o multitudine de cazuri, de la nou-născuți până la persoane vârstnice, femei însărcinate, persoane cu nevoi speciale, sau cu posibilități materiale și financiare insuficiente unui nivel de viață decent. Existența unui cabinet de medicină de familie în zonele rurale defavorizate, dotat cu echipamente medicale necesare efectuării examinării medicale de bază și tratament pentru pacienți constituie o garanție și o necesitate pentru asigurarea sănătății populației. Problemele familiilor care trăiesc în comunitățile rurale dezavantajate pot fi ameliorate semnificativ prin implicarea unei echipe de profesioniști din domeniile social, medical și educațional, care să asigure o intervenție integrată și personalizată, să răspundă nevoilor individuale ale fiecărui beneficiar și să creeze o punte de legătură între domeniul medical și persoanele vulnerabile”, explică Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

 

Inechitatea își face simțită prezența în viața copiilor români încă de la naștere, în condițiile în care România continuă să dețină o poziție nedorită în topul țărilor europene cu cele mai ridicate niveluri ale mortalității infantile, cu o rată de 5,2 la mie (în anul 2021).

 

“Inegalitățile în ceea ce privește accesul la asistență medicală primară sunt persistente în România, întrucât multe zone rurale sunt insuficient deservite. În acest an, Fundația OMV Petrom a finanţat trei proiecte majore de sănătate timpurie pentru mamele şi copiii din medii dezavantajate, cu un impact extins la nivel național: Cutia Bebelușului care furnizează sprijin material și informații cruciale despre sănătatea, bunăstarea mamei și a nou-născutului, un program național de dotare a secțiilor de neonatologie și terapie intensivă nou-născuți din orașe mici precum și un program de dotare a cabinetelor de familie din mediul rural care vizează îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate pentru mame și bebelușii lor“, a declarat Ana Maria Mihăescu, Președinta Fundației OMV Petrom.

 

Organizația Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației OMV Petrom, derulează trei programe naționale de sănătate timpurie și de reducere a mortalității infantile: Cutia Bebelușului, Primul Pas spre sănătate și Împreună din prima zi.

 

Date de context:

România este pe penultimul loc într-un clasament european care clasifică sistemele naționale de sănătate din punctul de vedere al pacientului, conform Indexului European al serviciilor de Sănătate[2].

Cheltuielile alocate pentru asistența medicală preventivă sunt reduse, iar dotarea cu echipamente terapeutice și de diagnostic este una dintre cele mai deficitare din Uniunea Europeană.

Datele Institutului Național de Statistică pentru 2021 arată că în mediul rural, rata mortalității infantile este mult peste cea din mediul urban: 6,5 față de 4,2 la mia de copii născuți vii, cauzele majore fiind accesul îngreunat la servicii medicale și slaba dotare cu aparatură medicală a cabinetelor medicale.

Există o proporție ridicată a nașterilor la vârste minore, 1 din 10 nașteri și unul din 10 avorturi s-au înregistrat la grupa de vârstă 12-19 ani.

În anul 2021, România a înregistrat 745 de nașteri la mame cu vârsta sub 15 ani și alte 16.997 de nașteri la mame cu vârsta între 15 și 19 ani.

La nivelul Uniunii Europene, aproape jumătate din nașterile la mame sub 15 ani (45%) se înregistrează în România.

Riscul de sărăcie sau de excluziune socială este mult mai mare în zonele rurale decât în mediul urban: în 2021, rata a fost de 16,1% în orașele mari, 30,7% în urbanul mic și suburbii și 50,1% în zonele rurale.

 

Pentru mai multe informații, persoana de contact:

Silvia Burcea | Manager Proiect | Salvați Copiii România

E-mail: [email protected], Telefon: 0740.590.726.

 

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii

De 33 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viaţa acestora. Peste 3.369.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

 

Despre Fundația OMV Petrom:

Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație timpurie, sănătate timpurie și biodiversitate.

www.fundatiaomvpetrom.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[1] Anchetă sociologică desfășurată de Salvați Copiii România pe un eșantion reprezentativ din 10% din comunitatea de femei gravide dezavantajate selectate din 17 județe, cu vârsta între 13 și 42 de ani, în perioada septembrie – octombrie 2023.

[2]  State of Health in the EU · România · Profilul de țară din 2021 în ceea ce privește sănătatea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here