Universitatea Cambridge va emite obligatiuni pentru prima oara in istoria sa de 800 de ani, dupa ce a primit din partea Moody’s un rating mai bun decat guvernul britanic.
Emisiunea de obligatiuni, pe termen de 40 de ani, va fi in valoare de 350 de milioane de lire sterline si are loc in conditiile reducerii fondurilor alocate de guvernul britanic invatamantului superior, relateaza Financial Times.
Este a doua emisiune de titluri dupa cea efectuata in iulie de Montfort University, de 110 milioane de lire sterline, pe termen de 30 de ani, prima realizata de o universitate britanica in ultimii 14 ani.
Saptamana trecuta, Cambridge a obtinut rating maxim triplu A din partea Moody’s, cu perspectiva stabila, in timp ce guvernul britanic are rating triplu A cu perspectiva negativa.
Universitatea Cambridge vrea sa foloseasca banii obtinuti prin emisiunea de obligatiuni pentru investitii in infrastructura de cercetare, spatii de cazare si alte active.
Singurele datorii ale universitatii sunt un imprumut de 10 miioane de dolari din partea bancii Barclays, iar recent a strans aproape 1,2 miliarde de lire sterline intr-o campanie prilejuita de aniversarea a 800 de ani de existenta.
In Statele Unite, universitati prestigioase precum Harvard si Yale emit regulat obligatiuni, iar pe piata financiara au existat speculatii ca si institutiile britanice de profil vor incepe sa recurga la aceasta sursa de finantare. (MEDIAFAX)