Universitatile vor fi clasificate si finantate conform nivelului de studii-licenta, masterat si doctorat

0
728
universitatea-bucuresti-locuri-taxa

universitatea-bucuresti-locuri-taxaUniversitatile vor fi clasificate in functie de nivelul studiilor pe care le organizeaza – licenta, masterat sau doctorat -, programele de invatamant ale acestora vor fi de asemenea ierarhizate in functie de performanta, iar alocatiile bugetare vor fi prioritizate pe baza acestor ierarhii.

Noul sistem va fi aplicat in baza unei metodologii aprobate, miercuri, de Guvern, a anuntat ministrul Educatiei, Daniel Funeriu.

Acesta a sustinut ca, pana in prezent, locurile la licenta, masterat sau doctorat erau alocate dupa „bunul plac al ministrului”, dar ca, potrivit noii metodologii, universitatile vor fi sprijinite financiar pe baza unor criterii de perfomanta clar definite.

„Statul va aloca resurse acolo unde exista resurse de a se face performanta”, a spus ministrul Funeriu.

Acesta a afirmat ca universitatile au raportat deja o parte dintre indicatorii ceruti pentru clasificare si a precizat totodata ca Ministerul Educatiei are dreptul de a sanctiona universitatile care raporteaza date false. (Mediafax)
Sursa foto: Arhivafoto.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here