- VaxigripTetra® poate fi achiziționat în baza prescripției medicale din farmaciile cu circuit deschis sau din centrele medicale private
București, 14 septembrie 2021 – Sanofi Romania, prin divizia sa de vaccinuri Sanofi Pasteur, anunță că vaccinul gripal VaxigripTetra® este disponibil în farmaciile din România. Conform indicațiilor, VaxigripTetra® poate fi recomandat de medici pentru prevenirea bolii gripale prin imunizarea tuturor grupelor de vârstă, respectiv a adulților (inclusiv a gravidelor), a adolescenților și a copiilor cu vârste de la 6 luni, precum și pentru protecția pasivă a sugarilor cu vârsta sub 6 luni, după vaccinarea prealabilă a gravidelor[1].
„Circulația redusă a virusului gripal în sezonul trecut face ca acest sezon gripal să fie foarte imprevizibil. Deși atenția noastră s-a concentrat aproape exclusiv pe combaterea virusului Sars‑CoV-2, trebuie să nu uităm că gripa are un impact semnificativ, atât din punct de vedere medical, cât și economic. Prin urmare, prevenția prin vaccinare este deosebit de importantă şi nu trebuie neglijată. Reamintesc că grupele de populație la risc pentru care Organizația Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală sunt următoarele: copiii cu vârsta între 6 luni și 5 ani, gravidele, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, precum și bolnavii cronici cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani. Prin vaccinarea antigripală putem evita o posibilă coinfecție gripă-COVID-19, care poate cauza complicații serioase și are o rată de mortalitate dublă. În plus, complicațiile gripei pot afecta și adulții sănătoși, nu doar populațiile la risc. Vaccinarea antigripală oferă protecție dincolo de gripă tuturor categoriilor de populație,” a declarat dr. Gindrovel Dumitra, Vicepreședinte și Coordonator al Grupului de Vaccinologie al Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF).
În România, vaccinarea antigripală pentru categoriile de populație la risc este acoperită prin intermediul campaniei de vaccinare antigripală gratuită, desfășurată de către Ministerul Sănătății prin cabinetele medicilor de familie. Pentru populația care nu se încadrează în categoriile la risc vizate prin Programul Național de Vaccinare, vaccinul gripal poate fi achiziționat în baza prescripției medicale din farmaciile cu circuit deschis sau din centrele medicale private.
„Numărul de doze de vaccin gripal VaxigripTetra® pe care ne-am angajat să le producem și să le distribuim în acest an pentru piața privată[2] din România, estimate nu doar pe baza cererii din sezoanele precedente, ci și pe baza pre-comenzilor și nevoilor identificate împreună cu partenerii comerciali, este dublu față de sezonul precedent. În plus, Sanofi Pasteur va furniza și în acest sezon doze de VaxigripTetra® și prin Programul Național de Vaccinare, suplimentar volumelor de vaccin gripal livrate pe piața privată”, a declarat dr. Lidija Milicevic, Director General Sanofi Pasteur, Romania și Moldova.
„Ne menținem angajamentul de a livra un vaccin gripal dezvoltat cu tehnologie consacrată. În același timp, investim constant în cercetare și dezvoltăm noi tehnologii pentru a îmbunătăți viitorul vaccinării antigripale și pentru a asigura continuu protecție dincolo de gripă, atât pentru categoriile de populație la risc, cât și pentru adulții sănătoși”, a completat dr. Lidija Milicevic.
VaxigripTetra® este un vaccin gripal tetravalent, care conține două tulpini de tip A și două tulpini de tip B ale virusului gripal, conform recomandărilor emise în martie 2021 de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS)[3], pentru sezonul gripal 2021 – 2022.
Gripa este o amenințare serioasă la nivel global, determinând anual 1 miliard de cazuri de îmbolnăviri, 3 până la 5 milioane de cazuri severe și între 290 000 și 650 000 de decese[4].
Datele recente arată că gripa poate crește de până la 10 ori riscul de atac de cord în prima săptămâna de la infectarea gripală[5], demonstrând că povara gripei depășește bine-cunoscutele complicații respiratorii. Totodată, până la două luni după infecția gripală, adulții mai în vârstă au un risc mai mare de a avea un accident vascular cerebral[6]. Mai mult, gripa crește de 100 de ori riscul de pneumonie[7].
Vaccinarea antigripală a fost asociată cu o reducere a riscului de infarct miocardic cu 15-45%, reducere asemănătoare cu efectul întreruperii fumatului sau administrării de medicamente pentru reglarea colesterolului sau tensiunii arteriale crescute.[8]
Pentru mai multe informații despre gripă, accesați www.despregripa.ro.
Despre virusul gripal
Gripa sezonieră este o infecție virală acută, care se răspândește cu ușurință de la o persoană la alta, cauzată de virusurile gripale care circulă pe tot parcursul anului în întreaga lume. Gripa sezonieră este caracterizată prin declanșarea bruscă a febrei, asociată cu tuse (de obicei seacă), dureri de cap, dureri musculare și articulare, indispoziție severă (senzație de disconfort), durere în gât și secreții nazale. Tusea poate fi severă și poate dura 2 sau mai multe săptămâni. În cazul majorității persoanelor, febra și alte simptome se ameliorează în termen de o săptămână, fără a fi nevoie de îngrijire medicală. La persoanele cu risc crescut însă, gripa poate cauza boli grave sau chiar deces. Cel mai mare risc de complicații apare în rândul femeilor gravide (OMS consideră gravidele cel mai important grup de risc), copiilor cu vârsta mai mică de 59 de luni (recomandarea OMS este de a vaccina copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 59 de luni), vârstnicilor, persoanelor care suferă de afecțiuni medicale cronice precum astm, afecțiuni cardiace sau pulmonare cronice, persoanelor cu boli imunosupresive, cum sunt HIV/SIDA. Personalul din sistemul de îngrijire medicală prezintă risc crescut de a contracta infecția gripală din cauza contactului cu pacienții[9].
Recunoscând amenințarea semnificativă a gripei, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și autoritățile naționale din domeniul sănătății din întreaga lume recomandă vaccinarea, ca fiind cea mai bună metodă de prevenție în cazul gripei și de reducere a riscurilor de complicații.[10]
Despre SANOFI
Misiunea Sanofi este să fie alături de persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate. Suntem o companie biofarmaceutică globală dedicată sănătății umane. Prevenim afecțiuni cu ajutorul vaccinurilor și punem la dispoziție tratamente inovatoare. Suntem alături de cei care suferă de boli rare, dar și lângă milioanele de oameni care au o boală cronică.
Cu ajutorul a peste 100.000 de angajați în 100 de țări, Sanofi transformă inovația științifică în soluții pentru sănătate pretutindeni în lume.
Sanofi, Empowering Life
Despre SANOFI ROMANIA
Sanofi Romania este unul dintre liderii industriei farmaceutice locale, având una dintre cele mai diversificate oferte de pe piață: îngrijire medicală primară (diabet, boli cardiovasculare, medicamente mature), îngrijire specializată (Sanofi Genzyme – boli rare, scleroză multiplă, oncologie, imunologie), vaccinuri (Sanofi Pasteur), medicamente fără prescripție și suplimente alimentare (Consumer HealthCare). Aducem știința și inovația mai aproape de pacienții din România, fiindu-le alături pe parcursul întregii călătorii pentru sănătate – de la prevenție la terapie și suport în menținerea stării generale de sănătate.
[1] Rezumatul Caracteristicilor Produsului, Data revizuirii textului : August 2021
[2] Farmacii cu circuit deschis și centre medicale private
[3] https://www.who.int/influenza/vaccines/virus/recommendations/202002_recommendation.pdf?ua=1
[4] https://www.who.int/influenza/Global_Influenza_Strategy_2019_2030_Summary_English.pdf?ua=1
[5] Kwong, J. et. al. (2018). Acute myocardial infarction after laboratory-confirmed influenza infection. The New England Journal of Medicine, 78(4), p.349. Retrieved from: https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa1702090
[6] Warren-Gash C., Blackburn R., Whitaker H., McMenamin J., Hayward A.C. (2018). Laboratory-confirmed respiratory infections as triggers for acute myocardial infarction and stroke: a self-controlled case series analysis of national linked datasets from Scotland. European Respiratory Journal, 51(3),1701794. Retrieved from: https://erj.ersjournals.com/content/51/3/1701794
[7] Shrestha, S. et al. The role of influenza in the epidemiology of pneumonia. Sci. Rep. 5, 15314; doi: 10.1038/srep15314 (2015
[8] Macintyre C. R. et al. (2016). Influenza vaccine as a coronary intervention for prevention of myocardial infarction. Heart; 102(24),1953-1956.
[9] Raport OMS din noiembrie 2018 – http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs211/en/
[10] Organizația Mondială a Sănătății. Gripa (sezonieră), Factsheet, actualizat în noiembrie 2018: http://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/influenza-(seasonal)