Venit operațional net de 24,7 milioane euro pentru AFI Europe Romania în primele șase luni ale anului 2017, reprezentând o creștere de 11,5% față de aceeași perioadă din 2016

0
1155

AFI Europe România a publicat rezultatele financiare obținute în T2 și în primul semestru al anului 2017, înregistrând un venit operațional net (NOI) din activele sale generatoare de venit din România de 12,5 milioane de euro în T2 și de aproape 25 de milioane de euro în primul semestru, ce reprezintă o creștere de 10,4% în trimestrul 2 și de 11,5% în primele șase luni ale lui 2017, comparativ cu perioadele similare din 2016.

Numărul vizitatorilor din AFI Cotroceni, cel mai mare și de succes centru comercial din România, a crescut cu 4% în cel de-al doilea trimestru al anului față de aceeași perioadă din 2016, reprezentând o medie de 50.000 de persoane pe zi.

Vânzările retailerilor din AFI Cotroceni (cifra de afaceri) au crescut cu 2% față de rezultatele înregistrate în T2 2016.

Peek&Cloppenburg (P&C) va deschide un magazin de 5.200 mp în AFI Cotroceni, ca parte din lucrările de extindere a centrului comercial cu 6.500 mp (GLA). Ca urmare a acestor lucrări, AFI Cotroceni va avea o suprafață închiriabilă de aproape 90.000 metri pătrați (GLA).

Rezultatele centrului comercial AFI Ploiești continuă să înregistreze creșteri semnificative pe toți parametrii. Vânzările retailerilor (cifra de afaceri) s-au majorat cu 19% în T2 și cu 16% în primele 6 luni ale lui 2017, comparativ cu aceleași perioade din 2016. De asemenea, numărul vizitatorilor din centrul comercial a ajuns la peste 15.000 de persoane pe zi. Gradul de ocupare a centrului comercial din Ploiești rămâne constant, la 99%.

Lucrările de construcție pentru AFI Brașov, cel de-al treilea centru comercial al AFI Europe România, au avansat, iar rata de alocare a atins deja 80%. Situat chiar în inima orașului, centrul comercial va oferi o suprafață totală închiriabilă de 45.000 mp (160.000 mp GBA) la care se adaugă două turnuri de birouri Clasa A, pe o suprafață de 25.000 mp GLA. Valoarea totală estimată a investiției pentru centrul comercial și prima clădire de birouri este de peste 120 milioane de euro. Întregul proiect este dezvoltat pentru a primi certificarea LEED Gold pentru clădiri „verzi”.

Pe segmentul de birouri, lucrările pentru AFI TECH PARK sunt avansate, în prezent fiind turnat etajul 4 din prima clădire, prima fază a proiectului având o suprafață de 22.000 metri pătrați (GLA) și urmând sa fie livrată în T2 2018.

AFI Park, proiectul de birouri de clasă A amplasat în apropierea centrului comercial AFI Cotroceni, ce însumează o suprafață închiriabilă de 70.000 metri pătrați (GLA), are un grad de ocupare de aproape 100% și este preconizat să genereze un venit anual de 13 milioane de euro.

„Creșterea economiei românești și rezultatele financiare bune înregistrate de compania noastră ne încurajează să continuăm investițiile și să căutăm noi oportunități. În prezent, suntem în proces de construcție a 170.000 de metri pătrați, dintre care 45.000 de metri pătrați (suprafață totală închiriabilă – GLA) pentru centre comerciale și 37.000 de metri pătrați (GLA) de spații birouri. De asemenea, pregătim și lansarea proiectului rezidențial AFI City, toate acestea fiind derulate în paralel cu consolidarea AFI Cotroceni și AFI Ploiești, prin extinderea și îmbunătățirea mixului de chiriași”, a declarat David Hay, CEO AFI Europe România.

Rezultate AFI Properties în T2 2017: venituri de 59 milioane de euro, venit operațional net de 21,5 milioane de euro

AFI Properties, compania mamă a AFI Europe, a publicat rezultatele financiare pentru T2 2017, înregistrând un venit operațional net (NOI) de 21,5 milioane de euro, în creștere cu 11% la cursul valutar în euro (creștere de 3% în termenii valutari ISK Shekel) și un venit de 59 milioane de euro, ce reprezintă o creștere de 138% comparativ cu T2 2016.

Prin intermediul AFI Europe, AFI Properties are în curs de dezvoltare pe piețele din Europa Centrală și de Est și din Europa de Sud-Est 100.000 metri pătrați de spații de birouri prin cinci noi proiecte pe lângă centrul comercial AFI Brașov de 45.000 mp. Pe segmentul rezidențial, AFI Europe dezvoltă 1.000 de unități rezidențiale în Serbia, Polonia, Letonia și Republica Cehă, dintre care 276 sunt deja vândute.

AFI Properties deține peste 450.000 metri pătrați de proprietăți comerciale, iar la data de 30 iunie 2017 deținea rezerve de numerar în valoare de 180 milioane de euro.

*****

Despre AFI Properties

AFI Properties este membru al AFI Group, un grup de trusturi și de fonduri de investiții internațional, cu subsidiare active în domenii precum: real estate, construcții, infrastructură, industrie și hoteluri (www.afigroup-global.com).

Compania este activă pe piață din 1971. AFI Propertis a fost listată la bursa din Tel-Aviv în 2004. Compania este activă în Europa din 1997 prin subsidiarele AFI Europe de pe piețele din Europa Centrală și de Est. AFI Properties este cotată “BBB+ pozitiv” de către S&P și “A3 stable” de către Midroog (o subsidiară a Moody’s).

Despre AFI Europe

AFI Europe, subsidiară a AFI Properties, este una dintre companiile lider în ceea ce privește dezvoltarea, managementul și investițiile din domeniul imobiliar, ce operează în Europa Centrală şi de Est din 1997.

Portofoliul AFI Europe include centre comerciale şi proprietăţi de retail, parcuri de business şi dezvoltări rezidenţiale de mare amploare şi dezvoltări cu utilizare mixtă. AFI Europe operează în România, Cehia, Polonia, Germania, Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Letonia.

Despre AFI Europe România:

AFI Europe operează în România din 2005. Compania a dezvoltat şi gestionează “AFI Cotroceni”, cel mai mare şi de succes mall din România şi unul din cele mai mari centre comerciale din Europa Centrală şi de Est. Centrul comercial se întinde pe o suprafaţă închiriabilă de aproape 90.000 metri pătrați (GLA) şi oferă vizitatorilor săi o zonă extinsă dedicată activităților de divertisment, care include o varietate de opțiuni de petrecere a timpului liber și peste 300 de magazine ale brandurilor locale şi internaţionale, vizitate în medie de 50.000 de clienţi pe zi.

În octombrie 2013, AFI Europe a inaugurat AFI Ploiești, primul și singurul mall modern dezvoltat în centrul orașului Ploiești, în urma unei investiții de peste 50 de milioane de euro. Centrul comercial are o suprafață închiriabilă (GLA) de 34.000 de metri pătrați, disponibilă pe două etaje ce cuprind peste 100 de branduri naționale și internaționale, alături de peste 7.000 de metri pătrați de divertisment.

Adiacent, dar complet integrat centrului comercial AFI Cotroceni, AFI Europe România a dezvoltat AFI Park, cel mai nou și mai modern parc de business de clasa A din București. AFI Park oferă 70.000 metri pătrați de spaţii de birouri, ocupate de companii multinaționale din domeniu IT&C. Clădirile de birouri AFI Park 1-5 au atins un grad de închiriere de aproape 100%. În aprilie 2016, AFI Europe România a finalizat lucrările la clădirile de birouri AFI Park 4 și 5, pe o suprafață închiriabilă de 32.000 de metri pătrați. Printre cele mai cunoscute companii multinaționale care au sediul în complexul de birouri se numără: Microchip Technologies, Electronic Arts, Endava Romania, Cameron USA, SII Romania, ORTEC Central & Eastern Europe, FotoNation, TELUS International, Veeam Software și Dell SecureWorks.

În prezent, AFI Europe România dezvoltă în centrul orașului Brașov proiectul AFI Brașov, care include un centru comercial cu o suprafață închiriabilă de 45.000 de metri pătrați și două clădiri de birouri cu o suprafață închiriabilă de 25.000 de metri pătrați.

Pe segmentul de birouri, AFI România are în dezvoltare AFI TECH PARK, un parc de business de clasa A cu o suprafață închiriabilă de 56.000 de metri pătrați, aflat în apropierea hotelului J.W. Marriott și a Parlamentului României. Parcul de business va include două clădiri de birouri de înălţime redusă și un turn de birouri, care vor avea spații verzi amenajate într-o grădină centrală, proiectul fiind un campus high tech care răspunde nevoilor de extindere a companiilor IT&C din România prin oferirea unui spațiu potrivit din punct de vedere al dotărilor tehnice și al posibilităților de dezvoltare.

De asemenea, AFI Europe România va începe în viitorul apropiat dezvoltarea a încă două proiecte: unul va consta într-un parc de retail care va fi construit pe un teren de 80.000 de metri pătrați din Arad, iar cel de-al doilea, AFI City, un proiect rezidențial amplu, care va fi dezvoltat pe un teren de 148.000 de metri pătrați din Bucureștii Noi (sectorul 1 din București).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here