ViewSonic va prezenta la ISE 2020 cele mai noi soluții de Visual Display

0
1346

 

Standul ViewSonic poate fi vizitat la ISE 2020 în: Hall 1 booth 1-N86

ViewSonic Europe Ltd., unul dintre liderii globali pe piața soluțiilor de afișare, anunță participarea la evenimentul Integrated Systems Europe (ISE) 2020 ce va avea loc în perioada 11-14 februarie, în Amsterdam. În plus, compania anunță și lansarea unui centru de experiență Visual Solutions în Amsterdam care va permite utilizatorilor din toată Europa și UK să experimenteze cele mai noi tehnologii și soluții de afișare.

“ISE 2020 ne oferă ocazia de a prezenta publicului larg cele mai noi și performante tehnologii și soluții ViewSonic, demonstrând astfel eforturile noastre continue de a transforma modul în care utilizatorii interacționează cu tehnologia. Iar pentru a ne consolida angajamentul luat față de piața europeană, anunțăm și deschiderea centrului ViewSonic European Visual Solutions Experience Centre ca parte a biroului din Olanda”, a declarat Bonny Cheng, Directorul de Operațiuni ViewSonic.

În cadrul ISE 2020, ViewSonic va demonstra avantajele prezentărilor wireless, noul line-up de ecrane cu display tactil, cu diagonale de la 15.6 inches la 98 inches și cele mai noi proiectoare 4K LED.

 

Soluții de display comerciale, cu ecran tactil

 

Pentru a ajuta companiile să interacționeze și să comunice mai eficient cu clienții, ViewSonic a dezvoltat soluții specifice aplicațiilor point-of-sale (POS). Acestea oferă caracteristici și funcții de ultimă generație, cu rolul de a îmbunătăți experiența de comandă, livrare și plată.

De asemenea, va fi prezentat și cel mai nou echipament al seriei TD, respectiv display-ul tactil 10-point TD2455. Dedicat birourilor, sălilor de conferințe sau zonelor de recepție, acesta dispune de conectivitate USB Tip C și DisplayPort, fiind astfel potrivit și pentru aplicațiile Daisy Chain. Forma acestui echipament permite conectarea la un mini PC, putând fi astfel transformat cu ușurință într-un sistem desktop All-In-One.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate și soluții Digital Signiture dedicate industriei bancare. Ecranele ViewSonic cu pen-uri digitale sunt menite să înlocuiască metodele tradiționale de semnare a documentelor, fiind disponibile modele de 5 inches, respectiv 22 de inches.

 

Soluții corporate – Eficientizarea spațiului de lucru

 

Pentru a demonstra atributele unui birou modern, ViewSonic va prezenta și noile display-uri interactive ViewBoard IFP70. Acestea au fost dezvoltate pentru a fi folosite preponderent în birouri smart-IoT, fiind certificate Microsoft Azure IoT.

O altă soluție comercială care urmează să fie prezentată este CDE20. Dezvoltată pentru a facilita prezentările wireless pe diferite dispozitive și din diferite locații, soluția permite activarea de useri multipli, on-site sau remote.

Iar pentru streaming, vor fi realizate sesiuni demo cu myViewBoard Box, respectiv myViewBoard Direct – un dispozitiv hardware ce poate transmite conținut A/V din surse multimedia către display-uri externe.

 

Proiector Smart 4K LED

 

Prin combinarea rezoluției 4K UHD, cu sunetul Harman Kardon și cu capabilitățile Smart Streaming, noile proiectoare ViewSonic pot fi folosite în multiple scenarii. Acestea sunt compatibile cu o gamă variată de dispozitive wired și wireless, printre care smartphone-uri, laptop-uri sau dispozitive IoT. De asemenea, modelele suportă preluarea stream-ului de la diferiți furnizori de conținut, fiind compatibile și cu Amazon Alexa și Google Assistent prin intermediul controlului vocal. Trecând peste divertismentul clasic, proiectoarele sunt potrivite pentru săli de clasă, birouri sau săli de conferință atunci când sunt folosite împreună cu platfoma myViewBoard.

 

Pentru a afla mai multe despre ViewSonic, vizitați ViewSonic.com și urmăriți paginile dedicate de Facebook, Instagram, Linkedin și YouTube.

Despre ViewSonic

Fondată în anul 1987 în California, ViewSonic este o importantă companie producătoare de echipamente și soluții de afișare, lider în dezvoltarea de tehnologii vizuale. Mulțumită spiritului inovator și viziunii sale, ViewSonic contribuie la interconectarea mondială cu ajutorul unui portofoliu de soluții de afișare profesionale, care îmbunătățesc semnificativ modul în care utilizatorii lucrează, colaborează, comunică și se conectează. Gama de produse include monitoare LED, ecrane comerciale interactive, ecrane tactile, videoproiectoare, dispozitive client cu dimensiuni reduse și ecrane inteligente.

# # #

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here