Visa: Romanii platesc tot mai mult cu cardul in vacantele din strainatate

0
872

Romanii folosesc tot mai des cardurile pentru plati direct la comercianti cand calatoresc in strainatate in sezonul estival, in special pentru cumparaturi de valoare mica, in timp ce cheltuielile mai mari sunt cele pentru servicii turistice si transport, potrivit Visa Europe.

Jumatate dintre tranzactiile derulate la POS in strainatate sunt mai mici de 20 de euro, anunta Mediafax.

Posesorii de carduri Visa emise in Romania au cheltuit pe parcursul verii aproximativ 48 euro in medie per tranzactie la comerciantii din strainatate, iar peste o treime dintre plati au valoarea mai mica de 10 euro, arata datele Visa Europe privind platile cu cardul in afara tarii din perioada iunie – august 2015.

„Romanii s-au obisnuit sa plateasca frecvent cu cardul atunci cand calatoresc in strainatate. Am observat in ultimii ani o crestere constanta si rapida a numarului de tranzactii de valori relativ reduse, precum si o diversificare a categoriilor de comercianti unde se fac plati cu cardurile Visa. Practic, pe langa locurile unde romanii platesc de regula cu cardul, respectiv la hotel, in aeroport sau la benzinarii, procesam de exemplu si plati catre florarii, magazine de suveniruri, posta sau laboratoare foto”, a declarat directorul regional pentru Romania, Croatia si Slovenia al Visa Europe, Catalin Cretu.

Per total, romanii au realizat in vara acestui an cu aproape 30% mai multe plati cu cardul la POS in strainatate, iar valoarea totala a acestor tranzactii s-a majorat cu aproape 20%. Ultima saptamana din luna august a fost cea mai aglomerata din acest sezon estival in ceea ce priveste numarul de plati facute de romani cu cardurile Visa la POS-urile din strainatate, cu varful de tranzactii procesate inregistrat sambata, pe 29 august.

Romanii au realizat in vara acestui an cele mai multe plati cu cardul in Franta, Italia, Ungaria, Marea Britanie, Bulgaria, Germania, Spania, Austria, Suedia si Belgia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here