Vizită la militarii români din Kosovo şi Bosnia şi Herţegovina

0
1109

Prim-ministrul Dacian Cioloş şi ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, efectuează vineri, 21 octombrie, o vizită în Kosovo şi Bosnia şi Herţegovina.

Cei doi demnitari vor avea discuţii oficiale cu comandanţii misiunilor NATO (KFOR şi NATO Sarajevo) şi ai Uniunii Europene (EUFOR) şi se vor întâlni cu militarii români participanţi la misiuni în Balcanii de Vest.

În cadrul programului, cei doi oficiali vor vizita spaţiile de lucru ale militarilor şi vor depune o coroană de flori la monumentul ridicat în onoarea sublocotenentului (pm) Remus Brânzan, care a căzut la datorie în timpul unei misiuni de lărgire a coridorului Gorazde, în timp ce conducea excavatorul pe o pantă abruptă din Bosnia şi Herţegovina.

Despre Ministerul Apararii Nationale
Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here