WOLF THEISS extinde biroul din BUCUREŞTI cooptând un nou partener. Bogdan Bibicu se va alătura practicii de InvestigatiI CORPORATISTE

0
1351

București, 2 noiembrie 2021 – Wolf Theiss urează bun venit noului său partener, Bogdan Bibicu. Acesta va consolida practica de Investigaţii Corporatiste atât în ​​Bucureşti, cât şi în întreaga regiune CEE/SEE.

Bogdan vine cu o experiență bogată în domeniile Investigaţii Corporatiste, Drept bancar şi Finanţări, Restructurări şi Insolvenţe, Proiecte, Tehnologie, Media şi Telecomunicaţii sau Ştiinţele Vieţii şi Farmaceutice. Noul partener se va axa pe dezvoltarea practicii locale de investigaţii, în coordonare cu practicile de succes din România şi din alte jurisdicţii Wolf Theiss.

„Bogdan Bibicu este un avocat excelent, cu reputaţie desăvârşită. În plus, este şi un excelent om de echipă şi mă bucur că a ales să se alăture echipei Wolf Theiss. Cooptarea sa confirmă, o dată în plus, strategia noastră locală și regională de a ne dezvolta continuu competenţele în principalele noastre arii de activitate şi de a ţinti către poziţii de top în toate practicile de pe piețele noastre”, a spus Bryan Jardine, Partener Coordonator al biroului Wolf Theiss din București.

„Îi urăm un bun venit călduros lui Bogdan. El va îmbunătăţi suportul oferit clienţilor noştri din întreaga regiune în a se pregăti pentru evenimente neaşteptate, dificile, care adesea le pot pune în pericol afacerile”, a spus Jitka Logesová, coordonatoarea practicii de Investigaţii Corporatiste din cadrul Wolf Theiss şi Partener Coordonator al Biroului Wolf Theiss din Praga.

Bogdan Bibicu se alătură Wolf Theiss după ce anterior a ocupat poziţia de partener, coordonator de practici locale şi regionale al unei importante firme regionale de avocatură. Bogdan are o diplomă de master de la Universitatea Bucureşti.

DESPRE WOLF THEISS

Wolf Theiss este una dintre principalele firme de avocatură din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, specializată în acordarea de asistenţă în domeniul afacerilor internaţionale. Cu aproximativ 350 de avocaţi în 13 ţări, peste 80% din activitatea firmei implică reprezentarea transfrontalieră a unor clienţi de talie internaţională. Combinând vasta expertiză dovedită, atât în drept cât şi în afaceri, Wolf Theiss dezvoltă soluţii inovatoare care integrează know-how-ul legal, financiar şi de business.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here