WOLF THEISS promovează trei avocați în poziția de SENIOR Associate in biroul din București

0
1547

București, 15 Aprilie 2020 – WOLF THEISS, una dintre cele mai importante firme de avocatură din CEE și SEE, anunță promovarea a trei avocați din departamentul de Corporate M&A al biroului din București, la statutul de Senior Associate.

Promovarea Lucianei Tache, a Andreei Stan și a lui George Ghitu este o recunoaștere a contribuției adusă de fiecare dintre ei la dezvoltarea practicii de Corporate M&A a firmei de avocatură Wolf Theiss, precum și la poziționarea acesteia în rândul liderilor din piața avocaturii din România. În 2019, cei trei avocați au contribuit la succesul a 3 din 5 tranzacții de top semnate în România și asistate de Wolf Theiss. De-a lungul anilor, Luciana, Andreea și George au primit din partea clienților aprecieri pentru cunoștințele juridice și expertiza lor în domeniu, dar mai ales pentru standardele lor profesionale și etice ridicate, disponibilitatea, colaborarea, precum și pentru înțelegerea modului în care funcționează fiecare afacere.

Luciana Tache este specializată în drept societar / fuziuni și achiziții și a oferit consultanță clienților din mai multe industrii cu privire la tranzacții de M&A, chestiuni de drept societar și restructurări intragrup. Luciana a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București și Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice și are un masterat în Comunicare de afaceri internaționale de la Facultatea de Relații Economice Internaționale. Printre cele mai recente și importante tranzacții recente în care a fost implicată Luciana se numără vânzarea companiei românești de materiale de construcție Adeplast, de către acționarii acesteia, către compania elvețiană listată Sika și achiziția de 175 de milioane de euro a unei participații din compania Superbet de către gigantul american Blackstone. Luciana s-a alăturat echipei Wolf Theiss în 2018, după ce anterior a lucrat cu alte firme de avocatură de top din România.

Andreea Stan este specializată în dreptul muncii și în drept societar, cu accent pe probleme de restructurare tranzacțională. Andreea are o experiență vastă în proiecte dificile de concedieri colective și a asistat clienții în probleme tranzacționale sensibile și sofisticate, implicând adesea negocieri complexe cu angajații, inclusiv în transferuri de întreprinderi. Andreea a oferit consultanță și în restructurări complexe ale unor grupuri de companii. Una dintre tranzacțiile reprezentative în care Andreea a fost recent implicată este asocierea de tip joint venture dintre GlaxoSmithKline și Pfizer. Andreea s-a alăturat echipei Wolf Theiss în 2017, după ce anterior a colaborat mai mulți ani cu o firmă de avocatură din România.

George Ghitu este specializat în drept societar / fuziuni și achiziții, fiscalitate, asigurări și restructurare. El a fost implicat într-un număr semnificativ de tranzacții corporative și comerciale naționale și internaționale, inclusiv asistarea clienților în diverse achiziții de companii, reorganizări ale grupului, proiecte de fuziuni și transferuri de întreprinderi. Recent, George a fost implicat în tranzacția de 136 de milioane de euro prin care Ingka Investments (Ikea) a achiziționat 80% din părțile sociale ale unui portofoliu de șapte companii (SPV7s) din domeniul eolian din România (generând un total de 171MW de energie regenerabilă) și în achiziția de către Blackstone a unei participații din  Superbet. Înainte de a se alătura echipei Wolf Theiss în 2017, George a lucrat în departamentul de Corporate / M&A al unei firme de avocatură  de top din România.

Promovarea Lucianei, a Andreei si a lui George subliniază recunoașterea pe care Wolf Theiss o are pentru contribuția lor considerabilă la succesul biroului din București, dar și angajamentul nostru permanent pentru piața din România, chiar și în aceste zile de incertitudine globală„, a notat Bryan W. Jardine, Avocat Coordonator al biroului Wolf Theiss din București.

Ileana Glodeanu, Avocat Partener și Coordonator al echipei de Corporate / M&A în cadrul biroului din București al Wolf Theiss a adăugat: „Suntem încântați să vedem în permanență că firma noastră de avocatură recunoaște succesul individual și că oferim astfel susținerea noastră continuă profesioniștilor noștri dedicați, pe măsură ce aceștia avansează în cariera lor. Sunt mândră de cei trei avocați talentați și îi felicit pentru bine meritata lor promovare.”

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here