Zacamantul de gaze naturale descoperit in Marea Neagra ar putea avea 100 miliarde metri cubi

0
772
gaze

Compania americana ExxonMobil a investit 1,3 miliarde de euro pentru explorarile din Marea Neagra, iar estimarile arata ca este vorba despre un zacamant de gaze de peste 100 de miliarde de metri cubi, a declarat, marti, presedintele Comisiei pentru industrii si servicii din Camera Deputatilor, Iulian Iancu.

„Lucrarile s-au incheiat, iar Exxon a investit acolo 1,3 miliarde de euro si a sapat sapte sonde. Nimeni pe lumea asta nu ar duce la capat un astfel de program de investitii daca nu ar fi confirmat deja potentialul acelei zone, unde se estimeaza peste 100 de miliarde de metri cubi”, a spus Iancu, in cadrul unei conferinte pe tema cogenerarii si eficientei sistemului de termoficare, anunta Agerpres.

El a precizat ca, in cadrul discutiilor de la summitul COP 21 de la Paris, concluziile au propulsat gazul natural drept combustibil al viitorului, in conditiile in care carbunele si petrolul sunt mult mai poluante.

„Ca element de noutate, discutiile de la Paris impun un plan de actiune, in cadrul caruia marii perdanti sunt carbunele si petrolul, iar regele resurselor devine gazul natural”, a adaugat deputatul.

Compania romaneasca OMV Petrom si americanii de la ExxonMobil exploreaza o zona de mare adancime in apele romanesti ale Marii Negre, parteneriat care a inceput in 2008. in 2012, cele doua companii au anuntat descoperirea unui important zacamant de gaze naturale cu sonda Domino-1 in zona de mare adancime a blocului Neptun. Potrivit informatiilor publicate pana acum de OMV, Sonda Domino-1 a intalnit o acumulare de gaze naturale de care se estimeaza a fi de 42 pana la 84 de miliarde de metri cubi.

Totodata, Iancu a amintit ca, in apropierea perimetrului explorat de Exxon si Petrom, Lukoil a confirmat un alt zacamant de 30 de miliarde de metri cubi.

Romania a importat zilele trecute gaze din Rusia la un pret mai mic decat cel al gazelor din productia interna, in conditiile in care, anii trecuti, pretul de import era de 530 de dolari pe mia de metri cubi (mai mult decat dublu fata de cel autohton – n.r.), a spus Iulian Iancu, anterior, in cadrul aceleiasi conferinte.

„Zilele trecute, cand a fost ger, am avut o surpriza foarte mare sa constatat ca am importat 5 milioane de metri cubi de gaze pe zi, in varf de consum, la un pret sub cel de productie interna, fata de 530 de dolari pe mia de metri cubi, cat plateam pe vremuri”, a aratat Iancu.

La finele saptamanii trecute, Romania a inregistrat un varf de consum de gaze naturale, din cauza temperaturilor extrem de scazute. Potrivit ministrului Energiei, Victor Grigorescu, romanii au consumat in aceasta perioada 62 de milioane de metri cubi pe zi. intr-o zi normala de iarna, consumul se situeaza in jurul valorii de 50 de milioane de metri cubi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here