Ziua europeană a statisticii 2019

0
1301

Inițiată, în urmă cu patru ani, pentru a sublinia valoarea statisticilor oficiale pentru societate,  așa cum declara dna Mariana Kotzeva, director general al Eurostat, în mesajul său de anul trecut, Ziua europeană a statisticii 2019, pe care o sărbătorim pe 20 octombrie, găsește o statistică oficială românească puternică, al cărei loc în cadrul sistemului statistic european se bucură de o frumoasă și binemeritată apreciere.

Pe deplin aliniată standardelor europene ca metodologie și rezultate, statistica oficială a României, prin Institutul Național de Statistică, și-a dat chiar în acest an, cel al împlinirii a 160 de ani de existență instituțională, măsura profesionalismului angajaților săi, cu ocazia asigurării coordonării „Grupului de lucru statistica” în cadrul președinției rotative a României a Consiliului Uniunii Europene. Pornind de la motto-ul că trebuie să facem tot posibilul ca statistica europeană să depășească provocările cu care se confruntă”, dosarele în lucru au fost abordate cu realism, perseverență și, nu în ultimul rând, cu un remarcabil simț al negocierii. Ca rezultat, două dintre ele, pe cât de importante, pe atât de complexe și dificile, au fost finalizate. Este vorba de Regulamentul-cadru de integrare a statisticilor de întreprinderi – FRIBS și de Statistica socială europeană integrată – IESS.

În acest fel, statistica oficială românească și-a demonstrat, la nivelul cel mai înalt, capacitatea de a contribui, cu aplicație și competență, la armonizarea și dezvoltarea statisticilor europene.

Și, pentru că realizările, trecute și prezente, trebuie să fie o platformă pentru cele viitoare, Institutul Național de Statistică, la inițiativa și cu suportul Eurostat, organizează “Concursul pilot de cunoștințe statistice destinat elevilor din învățământul liceal. Participanții, elevi din Iași, Timișoara, Băilești –Olt, Brașov vor răspunde, în ziua de 21 octombrie 2019, unor întrebări – test pe platforma pusă la dispoziție de INS, întrebări menite să sporească atractivitatea statisticii pentru tinerele generații, deprinderile acestora de a accesa și utiliza informația statistică folosind mijloacele moderne de comunicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here