Ziua Imnului Naţional

0
1562

Ziua Imnului Naţional va fi sărbătorită duminică, 29 iulie, în toate garnizoanele din țară.
Ceremonia de la Bucureşti va începe la ora 9.00, în Piaţa Tricolorului, situată în fața Palatului Cercului Militar Naţional, şi va cuprinde un serviciu religios și un concert susținut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, Muzica Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul”, Muzica Militară a Brigăzii 1 Mecanizată ”Argedava”, Muzica Reprezentativă a Jandarmeriei Române, Ansamblul Artistic ”Ciocârlia” al Ministerului Afacerilor Interne și un solist de la Ansamblul Artistic al Armatei.

.

.

Repertoriul va cuprinde și imnurile naționale pe care le-a avut țara noastră de-a lungul timpului – „Trăiască regele”, „Zdrobite cătușe”, „Te slăvim, Românie!”, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, „Trei culori”, iar spectacolul va fi încheiat prin intonarea Imnului național „Deșteaptă-te române!”, în interpretarea baritonului Constantin Ștefan Alexandru, de la Ansamblul Artistic al Armatei. Jurnaliştii vor avea acces pe toată durata activităţii. * * * Ziua Imnului Naţional al României a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 și se sărbătoreşte în fiecare an, la data de 29 iulie. ”Deșteaptă-te române!” a fost compus de Anton Pann, iar versurile au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu.

Biroul de Presă al M.Ap.N. Tel/fax 021 3196022

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here